miroși a întrebare

miroși a întrebare când luna-și scutură praful de lumină peste visele noastre, enigma e că de unde aparțin pernei tale când perna mea nu te deține, cică aș locui o singurătate la tine acasă, că mi-am făcut odaie în pieptul tău și aștept să vii acolo treaba asta e încâlcită al dracu până și luna se miră în rictus de rază cioplindu-și chipul în sacralitățile noastre, când respiri mă dai afară pe ușă ca pe un câine bătut în propria cușcă și totuși oglinda arată doar unu cum, Doamne, să hălăduiesc de visele s-au murdărit de cuvinte și între unu și doi e o eternitate, atât de aproape și pe atât atât de departe