seppuku

uitată-mi e cafeaua ta cu lapte în dimineți de umbre ce-s bolnave în piept curgând singurătății lave iar nesărutul vine să mă-nșoapte; iubind de nefăpturi femei grozave pășind eter și negrăit în fapte la șipot de-amăgire-s miezuri coapte și îngeri de-ntuneric ies din larve; cât roua pământeană mă constată alunec spre lumini de eunucu din noaptea cea de zămisliri restantă; cât omenescul încă-mi dă de lucru al beznei ce acolo e-o constantă e dumnezeu în minte un seppuku