Zicând poetei din tine

Tăcerea-nțelepciune-n miezuri cântă, Prin vene însă, dat în vinuri mie Tumult uman mi-e ca-n septicemie Tot ascultând la pasărea pământă... Popor de umbre-n raza ageamie, În calea ei e-un vis ce înspăimântă, Zidește dumnezeu lumină frântă În sensuri stihul în poligamie... Nu-i timp destul vecia să-ți rețină Sub flori cu diferite frumuseți Să crească în poemul tău, grădină... Ci de m-afund în ochii tăi înceți Îmi simt trupescul dragoste puțină Dar literă de flacără mă-nveți...