poem spart

când ți-am promis să-ți scriu enigmă nu cunoșteam parfumu-n plumb de zboruri azi, dezvelindu-ți doar ecoul singurătatea-și țese-n mine mreje și mult mi-e timpul fără de lumină călăuzind pe drumul vieții întuneric, mi-e existența noapte, Doamne, beznă adu sperarea cea fără de moarte, a mea-i pierdută, unde nu știu când, precum e omu-n joint de după joint am rătăcit seninu-n buzunare sparte