pe cinstite

la dracu cu scrisu ăsta, degeaba scot ochii cuvintelor și le găsesc pricină frumusețea e că n-am nici factura plătită la eternitate și m-a debranșa dumnezeu de la îngeri și-așa nu stăteau prea mulți după curu meu acu ce să zic, parcă nici să nu semnez condica poezelelor nu-mi vine că prea am îmbătrânit printre vorbe tu erai pe-atunci fată mare și-mi trimiteai missive din piscul peniței mele acum ești femeie măritată cu misterul ce-mi dă bătăi de cap și măsele când mai halesc o ciozvârtă de votcă luminile se nimicesc sub pășirea întunericului îmi simt tenebra bătând din picior în zeamă de raze, în neantizarea pe cruce la dracu cu tot scrisu ăsta, cu poetizarea siluind către van aceleași cuvinte scrisoarea asta ce mucegăiește zările din ochiul din minte negarea mormântului e o pierdere de vreme și câte vorbe-am iubit or arde în crematoriul uităriii, nu mă plâng dar mi-e ciudă că mi-am cheltuit cerneala de epitaf pe palavre altfel e un futai între clipe în odaia de rană a timpului și încă-mi adăst sărutarea pe buzele de curvă ale vieții în vis mă droghez cu inexistență un dumnezeu carnal bea sânge de vin devin rămășița de ploaie în ochii cu viciu de lacrimi despre toate astea ar putea scrie oricine cu ochii în cer îndestule singurătăți îmi arată grădina cu flori de tristețe