Uitarea are sânul copt

Ce dulce vreme de iubiri naive spre înapoi privește ochiul minții.../ o iudă-n ștreang își socotește-arginții să-i fie pân' la epoci primitive. Se-nvârt în racle de icoane sfinții pe diferite din trecut motive/ ce astăzi ție-ți sunt decorative și duhul tău nu macină cu dinții Necercetând al Raiului prelat, pe Dumnezeu, acela, numai unul,/ nedezgropând decât de grai străbunul din bezna rațiunii te-am urlat strigam spre tine că ce-a fost e noapte și că Uitarea are țâțe coapte