bombe

curgi prin moleculele vremii așteptând în celula vieții o bombă atomică a moralității mulți sărind în aer din preacurvie, din preavindere a duhului, lăsându-l sărman, să cerșească răsuflarea Păsării sub ploaie inițial vorbeam într-o limbă ce-ți lingea de pe buze cuvântul suprapus pe eternitate în puritatea așezământului de hârtie, la altar erau arderi de tot ale vorbei, din gunoiul cenușei înviam templul fără jale al visării apoi au venit iarăși bombe, spelunci unde mai puteai bea aer, să respiri prin gâtul sticlei de votcă afară ploua, se adunau otrăvuri de oxigen țigara ne amintea travaliul curând al morții, aveam plămâni încarcerați în fum, n-om primi în odăi viitorul mediu, pe cel îndepărtat îl așezăm în pomeni poate nouă, de către cei din preajma viitorului apropiat plouă ca la exodul apocalipticului în lumea ce-l primește râzând zgâriind norii cu ferestrele din pisc de clădire uneori te-ntrebi ca prostu în ce parte a existenței ne-am așezat umanitatea...