durerea de a fi piatră

omenește vorbind cuvântul ține de dezvoltarea în divinitate a bacteriei ținutului în brațe a literei un virus de trei parale când îmi injectez Timp dacă aș vrea aș putea muri în ligheanul cu stele pe autostrada Hârtiei Cuvântul a lovit mortal un pieton în călimară năpârlește se dezbracă de piele al tinelui piton mă amăgești dar rămâi tot șarpe ne bem cafeaua apoi aprind luleaua tot păcănind încețoșat părea din alte lumi că-i steua cu trupul mort și furișat de feciorie-azi-noapte te-am defrișat ca pe o pădure virgină cu Dumnezeu nu merg paralel scriberea am deprins-o de la El nu mă recunosc în hârtie cu începutul minuscul înfipt în crepuscul a fost nevoie să port în mine Moarte ca versul trăirea s-o poarte în piedici de biserici cu verbul m-am aburcat pe durerea de a fi piatră când tumultul unui cuvânt mă ceartă, pământ