Poezie
fac ceva
la ora asta nimic nu se pune
1 min lectură·
Mediu
mă trezesc iar
pentru a câta ultimă oară?
și încep să curăț pielea la guler
e atât de puțin spațiu în spălătoria asta
hyper spălătoria gri cu aripi de apă și humă
chipurile rufelor țipă
se pierd printre degetele mele alunecoase și strâmbe
am dezvelit venele
erau acolo niște bandaje vechi
și ochiuri de vată vineții
am găsit un pumn de pastile zemose în stomac
de la criza doctorilor
eu pe un pat de spital tăceam
înghițeam
în continuare
detergentul curge în valuri pe spatele meu
sunt oasele lichide care se scurg
spre o durere de cearceafuri pătate
am săpun
am apă
cu dosul palmei îmi șterg fruntea
prelungesc pielea capului pe pereți
pe sârma cocoșată
pe becul aproape gol
în genunchi privind ochi în ochi
spăl
043.679
0
\"chipurile rufelor\" - fără \"disperate\" e parcă mai puternic
și fără \"parcă\" - mai ai niște \"parcă\" în text. uneori e nesigur și dă nesiguranță discursului, culmea, nu neapărat ideii.
am găsit un pumn de pastile zemose în stomac
de la criza doctorilor - pare forțat rău, deși îi înțeleg rostul, logica în text. dar e mult prea mult.
începând cu \"în continuare\"
(ce fel sună exprimarea mea de mai sus!),
poemul e o curgere imaginativă dincolo de limitele admise,
e curajos,
e oarecum firesc
și oarecum pictat.
cred că, de altfel, cheia textelor tale e în imagine. în puterea ei de a transgresa firescul din însuși mijlocul firescului.
prietenesc,
li