tușește-mi în inimă

aseară m-am visat copil undeva prin ‘85
pe scena școlii vechi în cadrul unui eveniment patriotic
colegii și învățătoarea din clasa a I-a erau acolo
așa cum îi știu de o viață în alb – negru

stăteam într-un scaun cu rotile
îmbrăcat în costumul de șoim al patriei
și citeam o poezie
dintr-un caiet pe care îl aveam în poală
deasupra căruia îmi tremurau palmele și memoria
(visul a început imediat după ce am spus titlu
așa că o să pun puncte puncte pentru că nu mi-l amintesc)

puncte puncte

mamă tușește-mi abcdarul la ureche
ca să devin uzina unde se lucrează în patru schimburi
în care muncesc conducte salopete
mașinării + zgomotele stridente ale viitorului

~ uzina care flutură prin geamuri sparte
panglicile de la aniversarea de anul trecut
unde nu a fost nimeni absent dar nici prezent

~ uzina care-și păstrează fericirea ascunsă în angajații morți de cancer
pe care îi readuce dimineața la serviciu

~ uzina care scrie poezii la lumina chioară din ghereta paznicului
poezii puse la panoul din curte în timp ce plouă bate vântul
și fulgeră și paznicul se zărește în iarbă

tușește-mi mamă în inimă
pentru a se stinge iluminatul cu sânge din hală
să se pornească bezna aia de la sânul tău
atât de necesară în împlinirea normei impusă de partid

cât timp au aplaudat ei
(nu-i poți vedea dacă reflectoare puternice îți apasă ochii)
eram ocupat cu plânsul unuia din mine

ziceam uite sunt într-un scaun cu rotile încă din copilărie
deși știu sigur că acest obiect dotat cu
toate facilitățile psihice deteriorate aduse la zi
face parte din istoria mea recentă
inclusiv suportul pentru picioare rupt

mă gândeam cum va continua viața
fără micile tristeți de care știam sigur că
nu m-am bucurat cât trebuia
eram pregătit să nu te mai întâlnesc
să nu ne mai plimbăm pe strada unde
ne-am imortalizat picioarele într-o fotografie
rămasă dincolo pe un hard

o să fiu călăuzit de alte mișcări decât cele conștiente
(mi-am zis și ei aplaudau)
mă vor muta (aplauze) imediat ce se va termina spectacolul
dintr-un pat în altul
pe brațe care uneori vor mirosi a transpirație
(aplauze aplauze aplauze)

visul și realitatea au făcut rocada mare
am murmurat la microfon îngânat de microfonie
au pus între mine și tine furnalul reginei

începusem să suspin pe scenă
eram un copil falimentat și în lacrimile de pe obraji
se reflecta tabloul cu tovarășu’