noaptea are mai multe picioare decât guși

și noi cum ne vom recunoaște sub aceeași piele

/vorba ta s-a încarnat în aer se văd clar literele acompaniate de adnotări și alambicuri
te privesc cu ochii mei cu ochii lui cu ochiul aragazului cu gene de foc în care se prăjește hămesită
mâncarea în sos de cola

frigul stă încotoșmenit în oasele tale/

vedem noi eu o să port o pâlnie în inimă pe post de mustață

când o să ajungem la mare hai măi să ne scufundăm în apă
să ne continuăm viața acolo să ne construim o casă cu grădină
să facem copii că mi-e frică
să ne conducem de mână sângele prin aortă tot restul vieții

/cu coada ochiului văd o altă coadă unduind
pe sub rufelele puse la uscat
care au fost cândva ore din viața noastră

din când în când ceasul ticăie
sau am învățat noi cumva să trăim mai intens/

între două fire de iarbă este destul spațiu
pentru noi
să facem dragoste la ce îți trebuie să cădem așa
încet întruna
ca două sunete de vioară ca două frunze

ce știi tu

știu că iubirea este un animal lipit ca un plic

/trupul tău o scoică plină de toarte
se îngroapă în cearceafuri
pentru a-l redescoperi eu
mâine dimineață
marele arheolog cu perciuni infiniți/