Stanica Ilie Viorel
Verificat@stanica-ilie-viorel
„Fiinţa-sângele râuri, râuri de gânduri.”
Eu m-am născut să fiu mai mult de o zi...Poate cât să am timp să mă nasc. Am apărut în Hunedoara și puțini sunt cei ce mi-au auzit sosirea, nu pentru că n-aș fi avut ceva de spus.Am spus, în gura mare, dar furnalele vuiau cântecul lor (mai târziu am…
d'aia merg lucrurile prost și o să vină sfârșitul lumii, că nu mai știi cine-i drac și cine-i înger
Pe textul:
„afecte" de Stanica Ilie Viorel
este timpul cât am reușit să-mi țin respirația
voiam să ating pragul de 5 minute
tot încercând mă și lăudam unuia și altuia
până mi-a spus cineva cât de periculos este ceea ce fac (chestiuni pe la creier, altele...)
era un succes dacă reușeam, nu-i așa?
oricum, m-am oprit din tentativă cu succes, pot să zic
Pe textul:
„Despre succes" de FLOARE PETROV
pun pariu că Eva nu se mulțumește doar cu o frunză, altfel de ce s-ar fi invetat buchetul?
Pe textul:
„La modă " de Ottilia Ardeleanu
pe care să-l păcălești.
de parcă patru mâini ai avea, fetiță.
și cum puține s-au bătut. când râzi,
o feerie se naște, fetiță. (sau ;)
flori în luminiș, de toate culorile,
deși, deseori mă-ntreb unde
s-ar duce norii așa repede
încotro
zboară praful plin cu semințe
și cât de mult se poate îngălbeni
o frunză în toată puterea luminii?
însă, de unde vin eu, de pe dealuri,
Pe textul:
„din beneficiile maturității" de mihai amaradia
dacă n-ai muierea mută
dacă n-are nici somn
te face din om neom
citat din memorie, vorbă auzită
Pe textul:
„femeia fără somn" de Miclăuș Silvestru
dar, poți folosi IA și până dimineață rezolvi cu două cărți
după ce termini cu proiectul acesta (pe care să-l numim Age of books)
te apuci de scris din plăcere, fără presiune
PS: gata, s-au terminat și JO!
Pe textul:
„Despre activitatea mea de publicistică și colaborarea mea internațională cu Site-ul ”www.lulu.com”, Site internațional de distribuție de carte" de Iulia Elize
Pe textul:
„Despre activitatea mea de publicistică și colaborarea mea internațională cu Site-ul ”www.lulu.com”, Site internațional de distribuție de carte" de Iulia Elize
zice că vrea să facă o selecție și să editeze un volum
eu nu stau în loc de bani, dar nici nu mă văd să-mi pierd vremea cu vânzarea, iar cu banii ăia dau la tipar alte cărți, cu alte texte
așa te poți afla într-o situație să tot scrii și să dai la tipar, te poți obișnui cu asta
la urma urmei ce-i rău în așa ceva?
Pe textul:
„Despre activitatea mea de publicistică și colaborarea mea internațională cu Site-ul ”www.lulu.com”, Site internațional de distribuție de carte" de Iulia Elize
orice decizie ai lua, ideea e să nu pui la suflet, nu merită!
spor!
Pe textul:
„Despre activitatea mea de publicistică și colaborarea mea internațională cu Site-ul ”www.lulu.com”, Site internațional de distribuție de carte" de Iulia Elize
Exposing ourselves
We are showroom dummies
zic ei
Pe textul:
„poeme pentru manechine de plastic" de Leonard Ancuta
dar ar fi de interes să se știe că niciuna dintre entități nu folosește același ruj
înainte de covid, da! acum nu
lady in red?
Pe textul:
„poeme pentru manechine de plastic" de Leonard Ancuta
așa că, de preferat ignoranța umană celei "mecanizate" care habar n-are de marile valori contemporane
noi, pe aici, avem marele avantaj că ne știm între noi, cu clone cu tot!
Pe textul:
„iubita mea ari" de Leonard Ancuta
oricum suntem toți genii
ori ne mutăm în Olimp, ori oprim sursa de alimentare la AI, altfel
ne apucăm toți de rețete de mâncare,
măcar acolo ai satisfacția că e musai să se și guste rahatul
Pe textul:
„Imagine lacustră..." de Iulia Elize
Iris merge pe strada ta, azi luminată de led.
Poetul din inox nu are magnetism defel
(El este copilul unei capre, un: ied!)- aici nu am înțeles ideea
Kurt Cobain inversează nota spre Iad
și-ajunge-n Rai
Pe perete, la modă, rămâne
,,Răpirea din Sarai"
mi-a plăcut inversarea notei, e ceva
în text ai câteva greșeli @die metal
@ajune-n Rai
spor!
Pe textul:
„Spoială de inox" de Emilian Lican
este propusă de către autor
evident, stările sunt diferite de la un autor la altul și delirul este propus
în text, pe seama personajului, ci nicidecum unul poetic
deci, nu propun comparație între texte din punct de vedere calitativ, ci ca atitudine
în ceea ce privește starea propusă de un autor
cred că un pic mai mult respect pentru ceilalți, se cuvine
altfel, să fim sănătoși!
Pe textul:
„iubita mea ari" de Leonard Ancuta
fără alte întrebări
Pe textul:
„cred că sunt fraieră" de Mara Anton
păi, la AI avem toți acces, dacă îmi pun sub fiecare text (despre care tu ai afirmat că e slab) și îi adug comentariul oferit de AI, ce o să susții, că AI e prost, sau că tu ai greșit?
păi ori suntem... ori nu...
Pe textul:
„iubita mea ari" de Leonard Ancuta
prin ce se diferă genul acesta de texte (cele două cu Ari), de textele Iuliei?
de ce ale Iuliei le consideri delir și pe acestea nu?
eu văd că în ele (ale Iuliei și ale tale, cu un plus de coerență în ale tale, dar asta neînsemnând că Iulia nu și-ar fi asumat incoerența aceea) un monolog pe o realitate presupusă, gen scenariu de teatru
nimic rău! poate că nu atât de multă poezie, dar nici asta nu e ceva care să dăuneze
Pe textul:
„iubita mea ari" de Leonard Ancuta
gest tributar reflexului de a scrie poezie
respect și primesc cu sinceritate prezentarea
unor astfel de trăiri, dar la nivelul tău, care
a trecut de ceva vreme de stadiul debutului, cred că se poate mai mult
spor!
Pe textul:
„chiar dacă nu mă mai iubeşti" de Ștefan Petrea
