Stanica Ilie Viorel

aș fi preferat un final într-o imagine mai optimistă
dar, numai pentru că e o zi aiurea
ceva de genul:

iubirea, aia de la început,
nu o luăm cu noi;
orin testament o daruim
altui început.


măcar, așa, de drum bun…


Calea-i bătută. Așa-i.

ce am scris mai sus este doar un exemplu.
cred că trebuie să revezi textul, să-l scrii cu răbdare.
sunt sigur că, recitindu-l, vei prezenta mai bine povestea în sine. mai ales că-i proză, este loc să dai curs atât imaginației cât și modului în care prezinți.

nu pot da nici măcar sfaturi, n-am competențe în domeniu.
sunt doar sugestii ca rezultat al impresiei lăsate.

Spor!

ori ai înțeles, ori n-ai înțeles “mesajul”

nu era nici un mesaj, ci o opinie:- nu am înțeles textul și ce propune acesta.

de ex.

“Preotul obișnuia să spună că el e ca un om de știință sau ca un filozof, numai că el nu se cunoaște pe sine sau pe om în general…”

cui obișnuia să spună?
“numai că el nu se cunoște pe sine…” o spune tot el, sau naratorul?

nu te supăra pe mine, dar chiar n-am înțeles.
e (ca să zic așa cum mă pricep) dezordonat ca și construcție.

nici din ce s-a comentat nu am priceput.

Spor!

Eu, mă duc pe punte, către casă, oameni buni.

A fost o zi uimitoare…Și mai este până mâine.

Fie ce-o fi, eu tot cu Corvinul Hunedoara țin.

Deja s-au amestecat rău zoaiele (ca să citez dintr-un clasic în viață)

Ionuț Georgescu este același cu Irinel Georgescu?

chiar nu știu cui mă adresez:(

am rămas cu gura căscată.

am zis cândva: - între minciună și adevăr se află manipularea.

stimate (nu pot să spun un nume, până nu facem cunoștință)
sper că a fost doar un experiment social asumat și că nu este o problemă de altă natură.

faptul că ai recunoscut jocul perfid dovedește că sunt șanse de restabilire.
cu respect și amiciție, apelând cu convingere la inteligența care o dovedești, consultă un psiholog.
nu este un sfat tendențios. din contră! știu exact despre ce vorbesc.
dacă nu este de folos psihologul te vei lămuri în urma primelor discuții.

vreau să cred că-i cel mult o rătăcire de moment


Cu respect!

or mai fi și altele, dar să citiți vă rog “ce-l” nu cel (în ceea ce-l privește…)


PS:- să vedem, dezbaterea asta bate recordul nr. de com-uri de pe ale patru mâini ale Mariei?

văzându-l implicat și pe Rudy, aș paria “pentru”:)

eu nu critic vreun text, eu îmi spun părerea și îl remarc ca fiind într-un fel sau altul, cel mai adesea raportând la ceea ce îmi transmite textul.
observ și eu ralația dintre autor și text, dar caut să nu intervin. uneori mă îngrijorează, sincer, unele texte conștientizând că sunt o stare de spirit reală (pentru situațiile negative), ci nu ficțiune, ori reprezentarea unui “eu” construit în timp, ci al unui “eu” de stare actuală. chiar și așa, caut să prind textul ca și când autorul l-a scris azi, iar eu îl citesc peste ani și ani, cunoscând despre ceea ce l-a îndemnat să scrie, dar cu o presupusă detașare. simt că dacă nu aș proceda astfel, n-aș putea fi aproape de text, în percepția mea pură, sinceră.
am dat stea și unui text scris de cel care pare a fi rudy (am explicat atunci de ce)
am prezentat păreri despre texte și în sens negativ, cu aceeași sinceritate
am avut plăcerea să observ că sunt autori care primesc păreri pozitive și/sau negative cu același interes, fără să o ia în nume personal (pe ea, părere)
am observat și vehemența unora care, cu orice preț, își apără “puiul”

Niciodată! nu m-am gândit să consider, să desconsider, să fac aprecieri despre o persoană altfel decât ca scriitor.
Nu înțeleg ce resort îndeamnă pe cineva să intre în dispute de genul acesta, să catalogheze, să jignească…

Habar n-am cine este Ottilia, Bogdan, Leo, Rudy, Irinel, Maria, Iulia, Liviu etc.
pentru mine sunt toți colegi, pe unii îi apreciez mai mult, pe alții mai puțin (ca autori, talent) și cam atât.

De exemplu, în ceea cel privește pe Irinel, l-am perceput ca un ins “doxă” de literatură, film etc.

Dar (încercând să înțeleg și cu scuze dacă este o indiscreție), Irinel, s-a întâmplat ceva deosebit în viața personală, zilele astea?

nu pricep de ce mă tot pui într-o tabără?
trebuie să fiu în tabăra ta sau în tabăra Ottiliei?
nu, stimate!
poate că sunt prostul, poate că sunt nebunul, poate că sunt ateul, ori poate m-am dezis de credință; poate sunt un geniu, poate sunt o revelație pământeană, poate sunt credincios până la sublim…

oricum aș fi, sunt omul care poate gândi, care observă, care încearcă.
dacă reușesc sau nu, e chestiune de noroc, ori poate are Dumnezeu grijă și de unul ca mine.

dar de ce aș fi de pus într-o tabără sau alta?

te simți bine în tabăra Adevărului Absolut? foarte bine. stai acolo și fii înțeleptul înțelepților. dar nu mă mai pune în vreo tabără. nu-i nici locul, nici cazul.

să spui despre cineva care își exprimă părerea ca este în vreun fel, sau altul, cred că depășește limita spațiului în care interacționăm.

poți fi sau nu de acord cu părerile mele, poți spune asta, argumentează cum dorești și poți vorbi despre text, despre comentarii, despre tine, despre cine crezi tu că-i ești tutore spiritual, pedagog, instructor etc.
dar nu mă pune pe mine în nici o vitrină. Te rog!

nu ne cunoaștem și nu sunt un exponat.

cred că uneori, un sac prea plin nu este prea greu doar pentru sine, ci și pentru ceilalți.

când ești prost de mic, mare numa’ te joci

prostul

cunoști despre obiceiul “spălatul picioarelor”
ai participat la așa ceva?
am spus și mai devreme, am un text care face referire la așa ceva. chiar o să-l caut.
spălatul picioarelor este un obicei practicat (cel puțin doar acolo l-am întâlnit) în sudul țării.
despre obicei, poți afla, documentându-te, sau poate chiar cunoști deja, mai mult decât ți-aș putea spune.
pot să ïți spun (asta nu ai de unde să afli) cum am perceput eu acel obicei, participând la el.

știi ceva?
mai bine tac.

las timpul și locul să frământe pagina/ situația. vor rămâne lături, vor fi ape curate? fiecare cum și le poate purta.

chiar nu înțeleg interpretările prezentatea
“acesta” chiar întărește ideea de bază:- atât de mici suntem încât îl perdonalizăm.
pe “acesta” îl spălăm pe picioare și ca să ne arătăm cât de credincioși suntem am fi în stare să bem apa aia
și asta crezând că ne vede Dumnezeu și ne iartă
dumnezeu cu “d” mic îl interpretez în același registru- avem o autosuficență în raport cu Dumnezeu încât l-am dus la nivelul de jos
ce naiba!!!
cred că e prima dată când mă enervez pe site-ul acesta.

chiar nu înțeleg ce este atât de greu de vizualizat!

mie îmi pare lung manifestul, revolta, dar ideea și finalul sunt Super! cu S mare…

dacă las comentariul scris pe veriunea nouă, apare TEGO… ce-mi place!
aș prefera Tego (nu TEGO) și pe versiunea veche la fel

pe versiunea nouă a agoniei, nu se dublează

Citind poezioara îmi vine să sar așa, de oe un picior pe altul.
Nu-s sarcastic.
E o “trebușoară” naivă. Chiar nu aș vrea să par răutăcios.
Cu sinceritate.

Spor!

și voi vedeți pe versiunea veche frazele de la comentarii dublate?
sau este ceva doar la mine?

anecdotă?
poveste cu tâlc?

se știe despre preot cam tot ce gândea, dar nu este o presupunere, este un fapt. n-am dezlegat enigma:- cui spunea tot ce gândea?

apoi e Irinel, se vrea a fi despre om, d’aia e Irinel?
apoi e preotul
apoi părintele

sincer, nu am înțeles mare lucru

voi citi conentariile și poate mă lămuresc

“după nenorociri
îi spălăm picioarele și
am fi în stare să bem
toată această apă”

poate cam lung acel manifest până la ceea ce a copt acest poem.
zilele astea s-a umplut inspirația despre a spune într-un fel, sau altul, despre Dumnezeu.
sincer, am ocolit subiectul. nu-mi plac suprapunerile emoționale.
dar,
“am fi în stare să bem toată această apă” în contextul propus, o primesc ca pe cea mai reușită metaforă cu privire la o realitate în care trăim.
am scris cândva despre acest obicei, “spălatul picioarelor”, dar n-am reușit să observ această imagine arată perfect cât de prefăcut este omul în relația cu Dumnezeu.

pentru mine era suficient atât:

ne prefacem într-atât
și-L mințim de atâtea ori încât,
ca să fim ierați,
suntem în stare să…

“ după nenorociri
îi spălăm picioarele și
am fi în stare să bem
toată această apă”

remarcabil!

a fost cutremur pe agonia, de-s comentariile doi în unul?

mulțumesc, Ottilia.

mi-am amintit de textul ăsta (scris în 2017) în timp ce citeam un text al lui Leo, postat ieri