Stanica Ilie Viorel

am consumat cisterna proprie și a altora
un fel de pelican
a trebuit să înțeleg ce-i cu alcoolul ca să iau decizia să-l las în pace, el să nu-mi ceară tribut.

nu știu dacă extrapolarea pe care o sugerezi se poate realiza, dar ceva în mod similar, cu siguranță

când conversația se poartă la nivelul adultului care a pus talpa pe pământ, chiar dacă mai stă, încă, cu capul în nori
ai nasul fin

zic că, cerșetorului pe drum, să nu-i aruncăm în silă un bănuț, măcar palmele și ochii să-i privim

ehh

a ucis pragmatismul
bine că au mai fost dintre aceia pe care îi numești în text
și-a văzut fiecare de calul lui, că dacă se apucau să explice ceea ce e dat,
ne zvârcoleam în eterna întrebare: a fi sau a nu fi?

PS: noi avem voie:)

atunci când zarurile dau greș
și cruprierul are grijă să adune miza
pariul necâștigător
doar când jucătorul iese din sala de joc, trage aer în piept și-o clipă se eliberează de nenoroc
apoi vine vremea resemnării
imediat vreamea întrebărilor “ce ar fi fost dacă…?”

jucătorul pleacă din oraș, în urma lui cunoscuții îl pomenesc: avea șansa lui, dar a pariat greșit.

mi-a plăcut.

eu nu joc șah, dar trag cu ochiul la regină, mă gândesc să o invit la un tur pe turn

de la ironia pusă-n versuri de niște studenți rebeli, mesajul a devenit solemn și “trăiește clipa” un îndemn și o urare
așa că, pe culoar de ironie, și personajul, chiar dacă din prostie, poate adăuga la bucuria comună pe tovarășul sigismund, că așa-i place lui, fără filozofii cugetătoare
precum plăcerea nevinovată din inima târgului


sunt bine venite texte de genul ăsta, de umor, relaxante, care inspiră către o stare de spirit comodă

dacă toată ziua citim numai cuie-n cap și suferința oului părăsit de interesul umanității, chiar o luăm razna

m-a făcut să zâmbesc, e bine:)

mulțumesc pentru semnul lăsat și pentru observații
am notat, voi analiza

finalul l-am modificat puțin, poate este mai relevant acum

spor!

“foaie verde de dai, n-ai”
profesorul: spune legea lui Newton
elevul: știu doar ultima parte
profesorul: spune cât știi
elevul:… aceasta este legea lui Newton

două forțe care acționează în același sens se află în stare de complicitate (aforism ad hoc)

o zi fără reacțiuni!

din felicitări nimic!:)))

soluția am dat-o de la prima intervenție, era evident

plăcută istorioara

mă bucură mult acest gen de interacțiune

îmi place atmosfera creată în jurul unei ghicitori

explozia de soluții venite din partea Iuliei și zâmbetul pe buze care îl intuiesc

pun steluță, poate vor primi dar de zâmbet și alții
măcar istorioara să le fie leac de zâmbet

“Cine mă depășește este în grai.”
ce ai vrut să spui?

aprigă confesiune

altfel, mulți pași înainte să fie!

omul concentrează în firea sa (,)ce tinde în mod potent spre desăvârșire, toate

cu prima parte nu sunt de acord, se generalizează
fără luciditate, omul se transformă, dezarmează misiunea desăvârșirii, decade
pe teoria reîncarnării îl văd cum cade treptele evoluției spirituale, pe teoria creștinismului îl văd cum se dezice de creator, ba mai mult, trece de partea întunecată
existența omului nu este suficientă, necesar este să ființeze, să se identifice pe sine, să se iubească pe sine, altfel calea desăvârșirii este înlocuită cu o rătăcire

frumos să gândești în astfel de termeni, dar cred că misiunea, mesajul, trebuie adaptate/ajustate la realitatea zilelor
omenirea, atât ca forță spirituală, credibilitate, dar și ca număr de indivizi, se îndepărtează de creștinism

tocmai prin faptul că cei care aveau misiunea să ocupe prima linie, cu biblia și cuvântul, au dormit, amăgindu-se că ceea ce s-a prorocit se va împlini de la sine

biserica a pierdut credibilitate cât n-am putut imagina, a devenit celulă a societății și comportamentul acesteia a prins boala decăderii
dacă în prima jumătate a jumătății de veac pe care am trăit-o vedeam umilința, harul, închinarea, cu toate că era prigonită de sistemul comunist, ulterior, biserica a devenit aliat al politicienilor, concurent al comercianților, teatru plin de actori prefăcuți în roluri mici, simpliste interpretări
din păcate!

astfel, omul…
s-a pierdut un nivel, un contact între umanitate și creștinism

vom vedea, vom putea observa dacă se va recupera ceea ce s-a pierdut

așa o fi rostul!

cu respect.

poate LAMBADA, că e făina e o metaforă pentru praful alb
te-apucă dansul și dai de sclava Isaura

numai Lada să nu fie

o fi Iveco, d’aia tip cisternă de lape, cu făina din hambar să facă colarez

am mai învățat ceva:)
lectura în filigran, să țin minte

exemplu:
Doar gustul de cenușă a mai rămas
după ce focul a dat bir cu fugiții.
N-am crezut îți alegi la-ntâmplare răniții

așa citesc eu pe diagonală

prin comentariul meu nu am vrut să spun că nu am înțeles ideea, ci am spus că o văd sufocată
cititul pe diagonală, în același sens, al “sufocării ideii”, am eliminat din text să văd ideea liberă de cuvinte

altfel, cum dorește autorul,
eu doar cu presupusul…

am citit pe diagonală
cred că ideea este sufocată de constrângerile genului,
ar fi intetesant de văzut varianta fără rime

spor!

iarba prin care umblam desculți nu uită ura și iubirea din noi
sentimente pe care le-am trăit în iarbă, martoră la tot

nu îmi pot imagina un fir de iarbă care să urască
apoi, mie îmi scapă povestea, ideea, nu înțeleg
e o spovedanie și un regret
se recunoaște ura și iubirea,
bine și răul, păcatul
regretul prin lacrimi
motivul
apoi ruga care ne transformă mereu
recunoașterea sinelui în trăirile toate, de jar
și în final o resemnare dureroasă, aș spune

plăcută compunerea
cum filmul vieții, cum din spectator devenim actor
un scenariu cu un final previzibil, imprevizibil
depinde câtă foame avem în noi

interesant și frumos

d’aia tare, cauciucată