Stanica Ilie Viorel

cu referire la demența situației conflictuale (nu pot spune război, cum n-am putut spune revoluție)?
este roșul rusia și galbenul o introducere în scenă a aliatului, china?

se intuiește un “joc de glezne” al murăturilor care, în final, vor cuceri cerul?

poate că îmi joacă feste imaginația

aș încerca să fac abstracție de demență și n-aș putea (azi, acum) să mă delimitez de prima impresie, cumva tot într-acolo aș merge

spor!

sunt convins că ai pus steluța cu sinceritate
îmi pare rău să observ cum (la fel ca în toate situațiile din viața publică) cei competenți fac un pas în spate atunci când mediul nu este cel adecvat
pot înțelege
este atributul omului înțelept
dar, nu pot să nu exprim regretul
***
despre texte, am revăzut
am postat 13 texte, inclusiv acesta
cel puțin 8 nu au legătură cu starea de spirit proprie unei situații care să conveargă către reproș
celelalte, aș putea dovedi că au fost reflecții mai vechi care s-au mulat pe stări generate de anumite situații
despre ființare am cugetat înainte să cumpă cartea lui Heidegger, am mai zis: citesc o pagină și scriu trei zile aiureli, astăzi am luat o ciornă de săptămâna trecută și am “trântit” textul ăla;
bogăția, a fost generată de o discuție întâmplătoare
eternitatea mersului în cerc am regăsit-o în texte scrise în urmă cu 10 ani, s-a mulat pe ceva întâmplat aici, pe agonia

nu mai știu care sunt

oricum, respect părerile, mai ales dacă se strâmbă din nas:)
pe bune!

mulțumesc.

dacă intuiam că se face trimitere la altceva decât textul și comentariile din această pagină nu aș fi intervenit
acum chiar îmi pare rău că am făcut asta

m-am retras din acea “dezbatere” fără sens

eu ofer păreri pe texte, nu îmi permit să interpretez omul din spatele textului, chiar dacă sunt autori care se așează ostentativ în fața textelor, privesc dincolo de ei

știi că așteptările mele (noastre) de la tine sunt mai mult decât steluța (deloc de neglijat importanța acesteia când vine de la un “zgârcit” ca tine- parafrazând la rândul meu, nu știu exact dacă tocmai pe tine sau pe Ottilia, nu mai caut),
părerile cititorilor sunt importante, ale tale în special (acu’ mă parafrazez… am mai folosit fraza)

aș putea continua cu tema parafrazării utilizând replica ta la una dintre stelele oferite unui text de al tău de Emil L.

dar, nu mai patafrazez:)

în numele textului: mulțumesc!

nu îmi imaginam că pe o discuție punctuală se fac trimiteri la alte subiecte
cui folosește?

tot punem paie pe foc?

am înțeles acum despre ce este vorba

spor!

inițial am oftat, apoi am zâmbit

“Aceste dialoguri constructive (aflate la antipodul celorlalte)”

“Stanica Ilie Viorel
[05.Aug.23 16:37]
“sunt diferite” de ce ar fi nevoie să se spună asta?”

“06.Aug.23 09:12]
Ilie, am dat importanță acestor realități: atât apusul, cât și răsăritul sunt două momente magice, dar unice, diferite. Versul acela este un prag. Este un vers de tranziție. Insistă pe reflectare. Pauză. Un nou orizont se naște”

păstrând versul “sunt diferite” nimic din limpede și alb nu se mai lega.

eliminarea (dacă s-ar fi acceptat la momentul intervenției lipsite de genialitate- chiar trebuie să fii un geniu să observi asta?- dar fiind și una deloc constructivă) acelui vers ar fi condus la celelalte ajustări care ar fi venit de la sine, ori poate sub observația atentă a unui cititor- asta ca să nu neg meritul intervenției lui Ionuț

ce anume din ce am oferit ca părere nu s-a dovedit a fi constructiv.

ciudată exprimarea

să înțeleg de ce lacrima
altfel, pot să văd descrierea unor trăiri în nuanțele emoțiilor transpuse în tabloul prezentat

aș folosi “ascundea” în loc de “pitea”

spor!

să-și definească o funcție (una singură, că așa este matematic, în cazul de față; că are diferite valori, d’aia este funcție, g și A fiind variabile)
deci, “să-și definească o funcție de grabă cu valori în așteptare cu un rezultat, mereu, un număr prim”

aș renunța la simbolizatea matematică

frumos jocul poetic cu această temă (cred că am mai întâlnit tema numărului prim în poeme)
“2 se împarte la 2, niciodată la mai mulți”
poate ar mai fi de lucrat acolo, păstrând ideea care a condus la acel vers

2 se împarte și la 1, printr-un joc al imaginației, 1 nu este obligatoriu să fie ales din 2, așa 2 se poate împărți la mai mult de 2, dar nu în același timp

altfel, ar rezulta rămășițe,
dar matematica noastră a ales
întregul

spor!

îi lipsește privirea copilului

frumoase memorii

în toată puterea creației sale, care se caută de milenii
că nici rupestrele desene n-au fost făcute fără uimire (așa îmi imaginez)

dragostea în actul creației, în sine

frumos poem cu esență de bună învățare
drept pildă

recomand cu plăcere

spor!

le voi căuta

mulțumesc

vorbim de situații diferite
eu fac trimitere la versurile lui Eminescu,
tu te referi la lungimea cercului

nu am zis eu că cercul nostru este strâmt
prin grija poetului, Demiurgul a afirmat că suntem muritori, în cerc și dincolo de acest cerc, este nemurirea
- în cerc -

cu drag

dacă nu este deja, observând talentul scrierii și simțind sinceritatea, dar și autenticitate, izvorâte nu doar din cunoaștere, dar și din pătrunderea sufletească, ar trebui, zic, să ne mai spui, Nicolae
Sibiul, văzut așa cum a fost, dar și originile autorului, cu istorii ale străbunilor

mi-a plăcut

scurtă istorioara, aș mai fi citit

cu respect!

musai să fie un cerc… atât de mare!
asta ca să nu fie strâmt

mulțumesc pentru semn

devine obișnuință vizita ta de duminică

spor!

“De ce un tablou funerar, Viorel?“
de ce nu?:)

eu așa am vizualizat, nu e limitativ
probabil cuvântul “final” mi-a sugerat asta

aș putea observa și tabloul unui moment al nostalgiilor, așa e

floarea de crin, știam că se închide noaptea, invers de cum spui

spor!

să înțeleg că Ioan Es Pop a fost un consumator de coca, altfel nu ar fi priceput ce spui
și că este un text scris exclusiv pentru consumatorul de cocaină

la cât de nepriceput sunt, din prostie am făcut următoarele precizări:
probabil că cineva care a trăit intensitatea unor astfel de momente, în mod similar, va lipi un deget, amprentabil, pe masa neagră, —— asta nu cu trimitere la consumatori, ci de prost am scris
probabil că un critic literar va evidenția ceva subtextual (dacă există) ori va alinia totul pe un șir al poemelor de stare——— asta nu că ar fi parte dintr-un ciclu, tot de prost
probabil un psihoanalist va deduce personalitatea și trăirile autorului—— asta nu ca să scot în evidență trăirile psihologice (angoase, obsesii, nervi- despre care am și spus, folosind termenul nevrotic), tot de prost

și tot de prost am și spus din ce perspectivă interpretez

“crini înfloriți -
jurnalul din tinerețe
deschis la final”
aș înțelege din perspectiva tradiției, un tablou funerar, caz în care pot observa natura și tabloul,
zic, un haiku reușit

“se deschid crinii -
copiii încă joacă
”Flori, fete sau băieți”

simbolul crinului, înaltă viziune
puritatea și speranța, dă voie să fie pus atât începutului (copilăriei), cât și drumului către un alt început
pot observa natura, chiar un vie în acest haiku, și tabloul
frumos și acesta

“de când deschidea dimineața mama mea
privea doar pământul
nu cred că știa că există și cerul ”

nu rezultă de ce, dar s-ar putea intui- de la povară
cred că au fost vremuri în care bucuria era trăită doar în taină, alături de rugăciune

poemul tău este asemănător cu anatomia vertebrelor, fiecare descrie, fiecare întregește

frumos spus

cuprinzător

tind să cred că nici n-ai citit comentariul meu

în fine

oi fi eu prost, dar idiot nu sunt
și să nu fi știut ce înseamnă titlul, m-aș fi documentat
asta e una, una ca replica ta
ce ți se pare atât de abstract încât să nu se poată observa chiar și la nivelul unui nătâng, de spui că nu știu despre ce este vorba?
am văzut exact ceea ce ai spus și ți-am prezentat părerea. chiar era greu să înțeleg că praful alb/ praful morții este drogul din titlu. să fim serioși, nu toți proștii sunt ceea ce par, Leo
iar treaba aia că a fost trecut prin filtrul unui specialist, cam ce vrea să spună?
am și spus în comentariu că privesc poemul din perspectiva mea, intuind chiar că poate fi decriptat altfel

nu înțeleg de ce, mulți dintre cei de pe aici, căutați mereu validare numai din partea docților
este important să primești critică favorabilă de la cei competenți, dar cititorul “e mulți și e proști”

ca să fie clar, oricui, țin la sinceritate și caut să o păstrez cât mai nealterată deoarece consider că este esența poeziei și a interacțiunii din jurul ei
aș putea, mai ales on-line, să produc recenzii sofisticate, fiindu-mi ușor să mă documentez și să las impresia că am capul cât bărăganul și am citit cât n-am dormit o viață
prefer să folosesc bagajul de cunoștințe pe care îl dețin ca pe unul veritabil

ciudat