Stancu Leliana

Voiam de mult să scriu această poveste; de ce acum, în preajma sărbătorilor? Pentru că ei sunt acolo, singuri și izolați, chiar și de sărbători; iar serpentinele sunt tot mai greu de urcat, pe timp de iarnă.
Vă mulțumesc pentru lectură și înțelegere și vă urez sărbători fericite!
Violinne

De trei zile, de când am scris biografia maestrului Ion Cănăvoiu, v-am trimis pe mail și o poză a lui, cu rugămintea s-o încărcați dumneavoastră în pagina poetului, eu neavând această posibilitate. La primele două mesaje am pus titlul Ion Cănăvoiu, la al treilea am văzut că trebuia contact-editori. Vă rog și pe această cale și vă mulțumesc,
Leliana Stancu

Puțin tristă, mă complac,
Ghete nu mai pun de loc;
Moșului, să-i fiu pe plac,
Ii pun papucei, cu toc.

Doi prieteni profesori îmi spuneau că elevii lor n-ar putea citi acest text, fiind prea greoi și cu prea multă informație; dar elevii oricum nu prea mai citesc, au completat ei.
Doamna Maran Corina apreciază frazele lungi și naturalețea sălbatică.
Domnul Rechesan Gheorghe îmi aduce o critică foarte constructivă, din care exprimarea “o opinie a unui cititor, care întîmplător a început și el un roman istoric” mă măgulește de-a dreptul…
Povestirea mea nu este una istorică, deși are oarece “rezonanțe istorice”, cum bine ați remarcat. E doar o poveste care face parte dintr-o serie de șase “tăblițe” iar mesajul ei este unul de dragoste. Ca orice scrieri, și acestea își au cititorii lor, care vor fi dezamăgiți sau încântați, în funcție de ce și-ar dori fiecare să descopere într-un text.
Vă mulțumesc pentru bunăvoința de a citi și de a-mi împărtăși opiniile dumneavoastră de care voi încerca să țin seama.
Leliana Stancu

De ne-or jupi e tare greu,
Că suntem doar piele și os!
Și-apoi scheletul, aoleuu!
Va zace grămăjoară jos!
Aurora Luchian



... sus

N-o vor face; se mențin
Sus, ca lipitorile.
În lanțuri, și tot ne țin,
… ca să tragă sforile.

Pestii vrea sa ii imbie,
Se piteste-n iarba-\'nalta.
Este doar o ironie...
Ca mai da cu batu-n balta ?!
Maran Corina



... are permis?

Ironie? E migrenă:
Deși are balta pește,
Cred că-mbie o... sirenă
De poliție, firește.

Încearcă și cu diacritice, nu e greu... Succes!

Eu stiu doamna, ca ai vrea
Sa iti iau putin din ani.
Dar te gandesti dumneata
Ca ti-as lua mai mult din dani?!
Maran Corina


... de la Karate?

Nu știu arte marțiale,
N-am centuri, ci năsturei;
Da’-ți dau poante parțiale,
Să mai scrii, pe-aici, de vrei…

Mult succes în continuare!

Ai rimă, ritm și o poantă surprinzătoare prin faptul că de obicei Moșul îți dă, nu-ți ia... Ai și semne de exclamare, poate cam prea multe, cred eu.

Moșule,

Dacă-ai început să iei,
Am și eu un dar umil:
Ia câțiva din anii mei,
Ca să fiu, din nou, copil.

Și eu am fost atât de emoționată găsind aceste tăblițe, încât pe primele două, publicate la proză, am uitat să le numerotez: Povestea sclavului răzvrătit (1) și Povestea porumbelului călător (2), pe aceasta, a treia, am încadrat-o la poezie, iar cea de-a patra, Povestea Lunii, a ajuns direct la atelier. Vă invit să le citiți și pe acelea. În mapă am Povestea trecătorului (5), cel ce găsește tăblițe... El trăiește în zilele noastre.
Seri frumoase vă doresc!

Eu, basmaua cea curată,
nu le-aș da-o pentru \"port\",
Ci, ca-n ziua așteptată,
Să o văd pe cap de mort.
Miclăuș Silvestru



Cap de mort…

Ar fi, mă tem, un disconfort,
Ce i-ar răpi din neagra lui magie,
Dacă vorbim de Lordul Voldemort,
De vrăjitorul din copilărie…

Ochi închid judecătorii
Când văd cinstea că-i furată;
Blondele cu măști notorii
Vor purta… basma curată.
Miclăuș Silvestru



Blondele și nu numai

Au basma… de calitate,
Se lipsesc și de-avocați,
De când cei ce-mpart dreptate
Ochi închid, că-s cumpărați!

Este inspirată… și reală

Restanțe ne anunță în cascadă
Și-a repetat un an de-atâtea ori
Încât i-am interzis să își mai vadă
Cei trei copii ce stau la noi… din flori.
(Dan Norea)


Se pare că el când a dat de greu,
A insistat și armele nu le-a depus;
Păi dac-așa l-ați învățat mereu:
Experientia docet! așa i-ați spus...

Îmi mai zâmbește câteodată,
În treacăt, zgândărindu-mi rana,
Norocul meu. E ca o fată...
Ce ușuratică? Morgana!
(Gârda Petru Ioan)




Doar fetele-s ușuratice?


În replică, unui băiat

Norocul e o fată ușuratică?
Vai, tu te-ndepărtezi cu primul stol!
În toamna asta, blândă, adogmatică,
Tu poți zbura, fiind ușor și gol…

Ce spun aici, nu-s anecdote...
M-au sfătuit niște amici:
Învață, măi, să cânți pe note!
- Și-s repetent... pentru că-s mici –
(Ruse Ion)



Rezultat dorit

Scuzați-mă, căci sunt începătoare
În cântec, epigramă și-n eseu…
Maestre, de vă dau o notă mare,
În rezultat, pot să mai cresc și eu?

Văzută-n ipostaze bune,
Sau rele, cu și făr’ temei,
Bărbatul despre ea ar spune
Doar două vorbe: „Mama ei!”
(Rodean Stefan-Cornel)


Când era tânără…

Soacra-i acea perfecțiune
Iubită de contemporani,
Dar, după cum Dumas ar spune:
Doar “După douazeci de ani”...

Numai o dată - pot a recunoaște-
Mi-a dat bătaie tatăl meu cel bun:
A început a doua zi de Paște
Și-a terminat puțin după Crăciun!
(Laurențiu Ghiță)


La noi, exact de la Crăciun la Paște,
Era o feerie, presupun:
Căci mă bătea, deși n-ar recunoaște,
Numai norocul, spre a fi mai bun!

Mulțumesc de încurajare! Tocmai citeam epigramele dumneavoastră. Felicitări!

Multumesc, am remediat. Va mai astept.

Vă mulțumesc pentru apreciere! Sper că e mai bine așa.