Mediu
pe nepusă masă
m-a prins astăzi o ploaie
torențială de venin
de m-a udat până la os
cu venin
râuri de venin curgeau
pe burlane
pe parbrize
spre gurile canalizărilor
în mâinile jegoase
întinse ale
cerșetorilor
acum satu în apartamentu\'
ăsta situat la limita
normalului
purgatoriu în care nu-mi
permit să locuiesc
decât cu chirie
mi-am stors în
căni de tablă florată
cămașa îmbibată de venin
4 căni încărcate egal
pentru cei 4 prieteni-figurine
în compania cărora
îmi fac veacul
în seara asta:
batman
ken
action-man
și mickey mouse
am tras masa
în mijlocul bucătăriei
am dat drumul la casetofon
și ascultăm încruntați
cu aere de gansteri newyorkezi
duke pearson
și ca niște pirați bărboși și cocoșați
bem însetați venin
înjurăm râdem țipăm
vorbim câte-n lună și stele
despre cosmogonie
și pamela anderson
despre kierkegaard și andreea marin
despre marasmul economic
despre tranziție
și fantasmele comunismului
despre scooby doo și hitler
și râdem
și plângem
și ne spargem capetele
și picăm beți sub masă
și ne vomităm mațele unii pe alții
și picăm iarăși îmbătați
de venin sub masă
ne urâm
ne iubim
ne urâm
ne iubim
etc și etc
însă dimineață va fi
durerea mare
căci voi fi părăsit
de prietenii mei
vor pleca la casele lor
la viețile lor de v.i.p
la iubitele lor cu craci lungi
iar eu voi rămâne
să scriu pe-o flisă
de unul singur
cronica unui delir
002.413
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Stan Liviu
- Tip
- Jurnal
- Cuvinte
- 233
- Citire
- 2 min
- Actualizat
Cum sa citezi
Stan Liviu. “Cronica unui delir.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/stan-liviu/jurnal/1730713/cronica-unui-delirComentarii (0)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
