Vis strâmb cu un exemplar al unei alte rase de numele căreia am ajuns să ne ferim ca boii

La ușa de fier forjat a hotelului din orașul cu cel mai nordic palat arab din lume cerșește un negru. Era să calc pe el, fuma în tăcere Lipit de un câine alb Și de o chitară spartă și fără coarde. Deci tu, negrule, cerșești ca să fumezi, Îi zic sau îl întreb sau îmi las Indignarea să aibă voce în limba Lui Cervantes pe care o iubesc atât de mult. Cum adică "negrule"? Adică sunt și negru După ce că sunt orb și născut În mizeria cea mai mare Dintr-o mamă minoră vedetă de bordel Saharian și un tată inexistent? Îmi reproșează el dezvelirea rasei Sau poate minciuna mea, așa spera, Că am mințit, că nu e negru, Măcar atât, și își ține capul spre mine Cu ochii aceia lipsiți de lumină Și de culoare, de viață, de speranță. Am mințit, îi zic, ești alb și ești blond Și ochii tăi sunt ca două smaralde Dar câinele nu ți se potrivește, Tu ești frumos și înalt și voinic Iar el o caricatură, sigur nu e pisică? Dintr-un șut, cerșetorul negru Își catapultează câinele în mijlocul bulevardului, printre mașini, Praful s-a ales de câine, Iar eu am realizat pentru a mia oară Că blonzii bine făcuți nu numai că sunt Persoane leneșe care preferă să stea cu mâna întinsă în loc să muncească onest dar Mai și maltratează animalele. A doua zi, la ieșirea din hotel era să calc pe Poliția care mă aștepta pitită să-mi pună cătușele, Eram sigur, uitasem să-i dau de pomană Negrului fumător și mai rostisem și cuvântul segregaționist "blond", iar astea constituie infracțiune gravă În acest 2039 în care orice deschidere De gură e antisemitism, blasfemie, Sperjur, înjurătură iar orice încercare De orânduire a dezordinii e rasism și Minciună și manipulare și instigare Și dracu' mai știe ce e că vreau înapoi În 1980, că era atât de minunat De habar nu aveam că era...