Eu te-am, încă și mereu te voi

Chestia aia e cea despre care nu vrei să vorbim și de aceea o ocolești dibaci și îmi spui că s-a făcut frig afară dar că iernile nu mai sunt ce-au fost cândva, mă întrebi de mama, de tata și de rana din genunchi pe care am făcut-o cu tine, când te duceam pe bicicletă, în copilărie, și am căzut pe gânduri mirosindu-ți părul pe care vântul ți-l răvășea pe la nasul meu apoi am căzut de-adevăratelea, pe cimentul aspru ca un caracter valah iar în continuare îmi spui ultimul banc cu un român, un englez și un rus, comentezi scumpirea gazelor și subterfugiile afacerii Roșia Montană și toate astea ca să nu-ți amintești întâmplarea ultimei noastre întâlniri din lift când, pe la etajul al cincilea și pentru prima oară în viața ta, ai rămas brusc fără nici o temă de conversație și te-ai prefăcut că te dezechilibrezi pentru a te propti cu buzele exact într-ale mele, pentru vreo cinci minute, chestie pe care amândoi am vrea-o întâmplată și acum dar ce păcat, tu nu-mi mai exiști decât în amintire iar eu ție nici măcar atât.