Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Poezie

O seară de pomină cu mari români

Parodie istorico-literaro-sportivă

2 min lectură·
Mediu
L-am văzut ieri într-o cârciumă pe Țuțea,
Ieșise la o bere cu Cioran,
Am vrut să mă prezint, "sunt Mucea"
Dar, mut, m-am așezat discret la geam.
Era și Caragiale la o masă,
Se tot certa de zor cu Eminescu,
Alături, arătând că de nimic nu-i pasă,
Cânta la o vioară Porumbescu.
Am continuat să tac și să privesc
Deși prin fum de mici vedeam ca-n ceață,
Cârciumă mare, stil brâncovenesc,
Plină de mari români întorși la viață.
Coșbuc îi scria mă-sii-n colț o poezie,
Enescu îl acompania cu note sumbre,
Brâncuși cioplea tejgheaua întru veșnicie
Iar Grigorescu picta sec lumini și umbre.
Era și Arghezi la plimbat de Zdreanță,
Se duela cu Alecsandri în rime cârne,
Sus pe o masă Nadia dădea speranță
Unui întreg popor expert în bârne.
Bălcescu ticluia la bar noi revoluții,
Peneș Curcanul se-ntorcea de la Vaslui,
Țopescu comenta extaziat noi evoluții
Ba ale Nadiei, ba ale lui Dobrin cu țuica lui.
Vladimirescu, într-un colț, trecea iar Jiul,
Vlad Țepeș juca șah cu Burebista
În timp ce mama lui Ștefan își certa fiul
Că și-a uitat la Putna pe țambal batista.
În mijloc cânta tristă Maria a lu' Tănase,
Făcându-i umbră Cuza se visa-mpărat,
Țiriac râdea-nfundat de freza lui Năstase
Iar Hagi băga goluri după ușă, supărat.
În separeu, Bibanu juca table cu Dinică
Iar nea Mărin cu Sucă țineau scorul,
Pe când Birlic și Toma Caragiu beau mastică
Jucându-se cu Puiu Călinescu de-a umorul.
Chiar lângă mine, Tonitza colora pereții,
În spate, Nichita bea sticle după sticle,
Preda Marin mânca în liniște cu Moromeții
Iar Bulă o vrăjea pe Veronica Micle.
Exact când Topârceanu se gândea la soare
Iar trist, Bacovia se bucura că vine ploaia,
Intră Păcală-n birt s-anunțe-n gura mare
Că una, Mița Biciclista, căzu și-și rupse "aia".
Mihai Viteazul, la o masă, râse ca un rege,
Muma Pădurii se pupă cu domnul Goe,
Din tocul ușii Piersic promitea că-i drege
Faimoasei Mița chiar orice va fi nevoie.
Am vrut să plec, că se făcuse noapte,
De-atâta șoc și must eram matol,
Însă patronul m-a chemat discret în spate
Unde nea Nicu spăla vase-n curu' gol
Iar țața Leana făcea sex pe săturate
Cu Botezatu sub amenințare de pistol
În timp ce Făt-Frumos, mai dintr-o parte,
Râdea de Cătălin că a ajuns nasol...
00744
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Poezie
Cuvinte
381
Citire
2 min
Versuri
56
Actualizat

Cum sa citezi

Sorin Stoica. “O seară de pomină cu mari români .” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/sorin-stoica/poezie/14174716/o-seara-de-pomina-cu-mari-romani

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.