Poezie
Scrisoarea unui prost făcut grămadă
2 min lectură·
Mediu
Îți scriu, săraco, că te părăsesc și gata,
M-ai jefuit de tot și m-ai jucat,
Am să blestem pe veșnicie data
La care, ca pe-un prost, m-ai fermecat.
Te-am cunoscut chiriașă-n sărăcie cruntă,
Îți valora tot neamul cât șapca mea roz Boss,
Eu am crezut că mă iubești pierdută
Pentru că sunt băiat citit, fin și frumos.
Ți-am dat parfum de la Paris, materialisto,
Că nu-ți plăcea niciunul din Obor,
Mi te-ai vândut ca Faust lui Mefisto,
Să-mi dai parfumul înapoi că te omor!
I-am luat lu' mă-ta ochelari Dior și geantă,
Când m-ai amenințat că te măriți cu altu',
Cu Gogu, ditamai șofer de basculantă,
Coleg de pușcărie-n '82 cu tac-tu.
Mi-ai mai cerut să-i iau Logan lu' ăl bătrân,
Al dracu' bulibașă care te-a făcut,
Mai bine-i luam coșciug din lemn de prun
În care, lângă el, și tu să fi-ncăput!
Ți-am pus și sâni, și dinți și botox peste tot,
Te-am dus la șoping numai la Dubai,
La vilă te-am adus, că tu stăteai la cort
Și-n Lexus te-am mutat din căruța cu cai!
M-ai tras în pieptul tău de silicon cinci ani,
Jurând că negrul ăla mic e fiul meu,
De-am aruncat prin doftori saci de bani
Ca să mi-l facă naibii alb cum sunt și eu!
Cum îți spuneam, îți scriu că fug de tine,
Cu zeci de cămătari ce-mi suflă-n ceafă ,
Ce vreau să zic... dacă ți-e dor de mine,
Dă-mi douăj'cinci de lei până la leafă!
011.033
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Sorin Stoica
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 244
- Citire
- 2 min
- Versuri
- 32
- Actualizat
Cum sa citezi
Sorin Stoica. “Scrisoarea unui prost făcut grămadă .” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/sorin-stoica/poezie/14171605/scrisoarea-unui-prost-facut-gramadaComentarii (1)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
Amuzant, dar cam înfiorător limbaj. Á la Mihai Mărgineanu și nu numai.
0
