Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Poezie

Nu blocați liftul între etaje

1 min lectură·
Mediu
Pe amantul neveste-mii îl iubeam,
Mi-am dat seama de asta imediat ce l-am găsit
În patul ei
Și l-am aruncat pe geam.
Noi stăm la opt,
Decomandat, aproape de metrou,
Bloc nou,
Five to go
Și Mega la parter
Îl iubeam pentru că existența lui
Mi-a arătat inexistența ei
Ca femeie a vieții mele.
Eu așa o credeam,
Așa o iubeam,
Așa aveam de gând să ajung
Oale și ulcele,
Cu ea alături până în ultima clipă.
Îl iubeam pe amantul ăla
Așa cum creștinătatea îl iubește
Sau ar trebui să îl iubească pe Iuda,
Că de n-ar fi fost el
Nimic din deschiderea de ochi a lumii
Nu s-ar mai fi petrecut
Oricât ne-am fi scremut.
Vezi tu,
Cu un pumn în cap
Sau cu un cuțit în inimă
Devii al dracului de clarvăzător
Și de deștept în iubire, de iubăreț
De nevastă, de Iisus, de poezie,
Pe care o ador de când
Am iubit o mută
Romantică dar tută,
De la care aș fi auzit versuri sublime,
Sunt sigur,
De-ar fi fost să aibă și ea glas
Ca orice nevastă, ca orice Iudă,
Ca orice amant,
Aruncat el chiar și de la parter.
00923
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Poezie
Cuvinte
195
Citire
1 min
Versuri
39
Actualizat

Cum sa citezi

Sorin Stoica. “Nu blocați liftul între etaje.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/sorin-stoica/poezie/14165155/nu-blocati-liftul-intre-etaje

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.