Sorin Olariu

Iarba verde de acasă O iubești pân-ai să mori. De-aia emigrăm în masă După niște \"verzișori\".

Turiști cu aer apusean Vor fi mai mulți în România Că neamțul cel de-acum un an Își va aduce și soția.

Spune orice găgăuță Că ne tragem din maimuță, Dar v-o spun c-un nod în glas: Unii încă nu s-au tras!

Ne-au putrezit prin închisori De-atâția ani părinți și frați, Ca azi, un grup de impostori Să fie putrezi...de bogați.

Mă-ntreb, desigur, cu mirare, La ce concluzie s-ajung Când chiar cuvântul „prescurtare” E un cuvânt atât de lung?

Am să vă spun acum cinstit Cam care e părerea mea: Atât de bine s-a unit De n-a rămas nimic din ea!

în suflet să ții lumina aprinsă mereu fie noapte sau zi să-mi fie amintirea făclie nestinsă când nu voi mai fi din mine-o rămâne cenușă și vers din lacrimi de foc poezii ia seama cuvântul să nu-mi

Săptămâna trecută am descoperit că există și edituri/tipografii online unde poți să îți trimiți versurile și să scoți un volum. Așa că le-am trimis de probă viitoarea mea carte intitulată Anotimp

Sunt un bărbat dintre acei Ce nu va fi în veci supus; În fața voastră, dragi femei, Voi ține-ntruna capul sus!

- Domnișoara se dă jos? O-ntrebai, politicos. Ea, oftând cu mult nesaț: - Nu, mai mult pe la subraț!

Un vas comunicant e-acel Umplut cu Þuică de Bihor; Cu cât golești mai mult din el, Cu-atât comunici mai cu spor.

Întâiul Mai Muncitoresc E ziua celor ce muncesc Iar restul zilelor din an E-a celorlalți, cu ban de ban.

Starea țării-i explozivă, De-aia sfatul meu e dur: Singura alternativă Este stânga… împrejur!