Fratelui din Cizmă

Avem aceeași rădăcină
În cel genealogic pom
Și nu-nțeleg, avem vreo vină
Că e comună și e... rom ?

O explicație...

Probabil că-i această pizmă
De teamă că aici, în „CIZMÔ,
Vor fi, nu peste prea mulți ani,
Mai mulți români decât romani.


Și încă una...

Eu știu de ce-i atâta hulă
Deși romanii ne sunt „frați”:
Aceștia-s foarte iritați
C-avem, pe „A”, în plus, „căciulă”.

Surprins, trecand descult, pe jos,
Spunea romanul plin de pizma:
-N-am vrut sa trec fraudulos,
Ci doar sa-mi bag picioru-n cizma!

Fratele meu rroma
Esti de toata coma:
Eu te pun la masa,
Tu imi iei din casa.

Sorine, iată o epigramă mai veche, cu care cea postată de tine pare a avea niște similitudini. Dar nu e niciun bai...


Unire, români!

Cu lozinci și cu tam-tamuri,
Se unesc numaidecât:
Mai întâi se strâng ca neamuri,
Iar apoi se strâng de gât.

N-am sa-ti port de pizma,
Da-ti zic doar atat:
Tot ce scoti din cizma
Pute cam urat.