Poezie

Un mereu anotimp

2 min lectură·19 februarie 2011

Mediu

Un mereu anotimp

Subtil , simt diferența de-a susține ,

Mici mâini ce mai nimic cerșesc întinse ,

Deși oricât le-aș da în dar , n-ar întreține

Decât un dor și-un drag de vieți aprinse .

Înlănțuit-am un suflet , ce apoi l-am ucis ,

Cu un amor într-o stare de grea siguranță

Și poate mai singur și mult mai precis ,

Am cântărit a mea lume într-o falsă balanță .

Cu un suflet mereu însetat de plăcerea

Unui vis în care mai toți ochii-s deschiși ,

Am început să-mi accept decăderea ,

Din mai toți Ei , de mai Ele uciși .

Ponit-am de la banal ca s-ajung la abstract

Cu cadouri mici sau cu mai mari promisiuni

Învățând că sărutul , nu-i un contract ,

În mai toate banalele mele minciuni .

Nu sunt așa de mort cum sunt așa de viu

Și nici așa cum trebui-va ca să fiu odată ,

Dar sunt aici așa cum mi-ar plăcea sa fiu

În purpuriul vieții mele , câteodată .

O iarnă , primăvară , vară , toamnă ,

Nici nu cunosc mai noul anotimp ,

Deși prin toate-acestea o mare Doamnă ,

Mă prigonește grav în greu răstimp .

Și tot Ea-mi așterne-n scena vieții ,

Mai mici și mari pelicule uitate-n timp

Deși dispar în tot atâtea vagi percepții ,

Apar în lacrimile unui mereu anotimp .

002.988

Sorin Muntean. “Un mereu anotimp.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/sorin-muntean/poezie/13972148/un-mereu-anotimp

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.