Sorin Lupu

Ne putem alătura revoluției voastre? Mă întrebă omul fără chip. Cine sunteți… voi? Am întrebat privind în jurul Umerilor săi largi. Nu știa să răspundă. Dar știa multe lozinci. Vocea sa

Aia nu e șaorma! Îmi răspunde durduliul Ce miroase a bacșiș. Voi da în judecată Spitalul pentru malpraxis! Mi-a ucis șaorma, îi zic vizavi de Floreasca plină de fracturi. Ce să mai

Pe vremuri mă bine dispunea simpla mea prezență Nu aveam nevoie de bani pentru a-mi măsura fericirea Zâmbeam strâmb doar când nu înțelegeam Și iubeam ochi nu priviri Pe vremuri mă-mbătam și nu

Într-o zi o să ajung și eu un bătrân tot mai neputincios În fața asaltului vieții care-mi curge prin venele de supraviețuitor O să cunosc în sfârșit toate mărcile de adeziv pentru proteză O să

cu sentimentul fals de siguranță al muzicii clasice din urechi salut posac statuile aprehensive care se furișează în cărările mele ce urmează o singură direcție printre omuleți verzi și stai roșu

Orașul și-a împreunat privirile cu felinarele din creierul meu pe câmpiile fără flori ale zilelor mele cresc ciuperci și mucegai când dau drumul la cișmeaua celor din mine universul se curăță

Simți că ai pierdut totul? Pierdem memoria și conștiința așa că Nu putem ține minte cum a fost înainte să pierdem totul Nu putem să strănutăm și să râdem în același timp Nu putem să pierdem

Acum nu e vremea să ne veselim Nu este vremea să râdem cu poftă Să facem mai multe decât ne permite timpul Acum nu e vremea să ne distrăm Nu este vremea să fim pasionali Să ardem în flacăra

scrieți-vă poeziile și vărsați-le în dunăre să le mănânce peștii mici mâncați de peștii mari pescuiți de pescarii beți cu copii flămânzi poate că așa poezia o să mai hrănească pe

Orașul sfârâie Ca peștele în ulei Și miroase de parcă Flăcările iadului Ar fi sub tigaie Orașul ne întoarce Pe dos și arde tot Iar noi încă vii privim Cum un cartel De sfinți Împarte

Uit să scriu pentru că uit să notez. Atâtea idei geniale pierdute pentru că nu aveai un pix. Visele acelea cât galaxii nesfârșite transformate în respirații adânci pentru că trebuie să-ți revii

Și mai important: De ce am face-o? Răul scoate la suprafață binele Fără el am fi simpli zei Plictisiți de atâta nemurire Construind lumi imaginare Cu ființe care mor Efemeride

Cerul zvântat de pescăruși Soarele care îngheață totul Drumul către ea Mers în șoaptă Printre statui Și nemuritorii paznici tăcuți În așteptarea pensiei Motorul ce parchează Câinele ce

Și mai simt câte o viață tristă pâlpâind sub ceara pasivă a rudelor bătrâne Ce ușor m-am obișnuit cu toți acești nervi rebeli și oase ascultătoare până și sângele brusc își prelinge

În noaptea tăcută se deschide fermoarul tramvaiului care o ia spre răsărit Tăcut în noapte compar muțenia din urechea dreaptă cu cea din urechea stângă Degeaba închid ochii tot nu văd nimic cu

Îți mulțumesc, Doamne, că mi-ai dat ce să mi se fure Cum îți mulțumesc pentru veștile rele îți voi mulțumi și pentru cele bune Și-ți voi tot cere să mă ajuți să disting între ele Îți mulțumesc,

Bebelușii de aici au mulți mămici și / sau tătici. Adolescenții nerăsfățați au însă mame și vreo doi / trei tați. Iar tinerele toate să se uite atent de tot la cei care le fac

Soarele mă izbește în moalele capului Cu sărutul său mult prea pasional Tramvaiul bătrân ne râșnește pe șine Suntem noi cu mine navigând pe știrile unei zile Ce din stomacul balenei căreia îi

Când eram mic, eram foarte stresat că am nasul mare. Era ceva obiectiv, nu era nicio exagerare de copil. Copiii au această tendință să te bully dacă ești diferit, iar eu clar aveam nasul mare.

știai că asta se va întâmpla curiozitatea o să te-mpingă să te confrunți și cu marile repulsii îți imaginezi cum pârâie carnea fără să cauți mecanisme de scăpare durerea e inclusă și nici

mi-a spus de fiecare dată când inhalezi te naști și de fiecare dată când exhali mori și doar o dată te naști și doar o dată mori de atunci îmi tot țin respirația de fiecare dată când îmi

Le priveam jucându-se una lângă alta și mă gândeam - nu e prima oară - cum o fi să ai atât de multe fotografii din copilărie? Să poți să dai iama în driveul din cloud al părinților grijulii și acolo

găsești despre mine ce vrei și ce nu vrei în blocnotesul galben din geantă ăla ăla cu dungă verde-n mijloc prins cu două capse pe centrul benzilor laterale mm 150x210 fogli 70 sheets 60

În acest moment de echilibru perfect Aș putea să mă prăbușesc ca un munte. În această clipă de detașare ideală Aș putea să proptesc lumea cu pârghia Care o întoarce cu capul în jos. În acest