mașină
a infernului. motor al vitezei. beizadeaua
nu va ști niciodată:
de ce?
beizadeaua crede că se mișcă drept
între punctele
a și b!
dar, nu – pământul e
rotund!
se mișcă în
greşeala. cumva dureros,
m-a altoit pe tulpina magnoliei -
jupuit, într-un amurg zdrențuros;
zid mânjit de creierul nebuniei...
doi copaci înfloresc pe enei, mai jos,
în cartea de la
*
realitatea trunchiată -
copac.
nesperată picătură. apă;
*
în putere: ce spune? când
de strada în galben, curând înspre straniu
albastru, dimineața liniştind ascuțimea?!
se naşte! el din sine -
materie ciudată; - piatră masivă
din inerția căreia, pentru-a țâşni mai bine,
nu e cuprins decât de diateza reflexivă!
se naşte, deci: el pe
*
încercând să tragi trupul timpului
cât mai mult
spre răsărit…
(uiți sufletul în urmă!)
*
pe această insula,
în ultimele clipe.
durerile domesticite, toate –
ca și inimile
*
unde pui hărnicia?
când iubirea e
lene?
(pe ce stradă?)
*
iubirea nu are radical!
bătrânii au început să se hrănească
cu muzică;
*
suntem zei!
hai, să ne odihnim…
instantaneu lucrurile au devenit atât de clare
precum spaima, e bine!
de aici începe greul - ființa nopții chemând,
eu voi bea, desigur
ca o salcie, aplecat in pământ; în
statuie. stradă în vară - expresionistă
întârziere. ministrul, în blocul înconjurat de sulfină,
îmi povestea despre marile hoții. sinistră
documentație; ambasada engleză strălucea
de terebentină
nu.
beam
bere
la o terasă – pe-un trotuar în înmuiere. brusc,
dumnezeu: ”uita-te-n jur,
ce vezi?” lume multă, printre chelneri amărui -
”doamne, văd oameni”.
”destulă durere, toți vor
dragii mei,
sunt atâtea lucruri frumoase în apropierea
noastră
încât o strălucitoare dulceață de iad ne
cuprinde:
plimbare nocturnă în marginea râului –
cu mâinile ridicate.
*
omul este singura specie care poate crea sfinți!
*
și când vei fi cel mai sigur pe aroganța personală, să te uiți în ochii copilului tău și să îi spui că nu există dumnezeu!
*
trebuie
*
tăierea gâtului jivinei
pietrelor cubice din oraş.
au
trecut aşa, oarecum toți.
- fugi!
*
revenire simplă şi luminoasă a puterii; când
trebuie să digeri locul, în
tăcerea se transformă
în strigăt albastru: adio! intrăm
în amintire; acolo unde valența,
orice valență, se rotește cu o viteză uluitoare,
similară cu nemișcarea, cu indiferența!
până
toată bunăvoița și anii
acetilenici
lângă piața matache.
oamenii aceia erau deplasați
către
roșu. asfaltul învelea pietrele
cubice: noi aveam iubirea.
varul alb tot încerca să
noapte. patimă uneori, în acest loc
este puternică. o beau din vechiul pahar
- mi-amintesc de război, sunt ultim stegar
al nucului, al bătrânului soc;
cine e nebun, cine-ar
răcoarea tristeții pe care o
poți racola. mâncată cu ceapă
după ce o tai
felii -
poți să vii?
cumva pe la 7,00 -
înainte de știri.
în țara electrificată a casei mele,
în
*
amintirile sunt cele mai importante forme ale existenței; ființa supremă este cea a amintirilor și aprindem câte o lumânare pentru fiecare parte a corpului ei multicolor; pentru degetele sângerii
*
negru. negru-rozaliu…
de unde vine însingurarea? plus și
minus s-au certat? seară.
trebuie să petrecem cu el. nu avem
bani.
pe sub felinare e jenă; suntem departe
de primul fel. - ce
puternic. - intru în
corali,
sub apă. acru - aguridă. femeie
frumoasă degeaba, rugăciune
în forme
calcaroase - stalagmită; seară acidă,
seară acidă-n linii
*
către ce tip de iubire aluneci, înger arctic?
ai patine? cine te urmărește?
ai fotografia iubitei tale la tine?!
*
oamenii s-au deformat către
obiecte;
obiectele nu au reușit să se
vocea, caută-ne vocea care
lipseşte,...
îngere, cântă-ne - oare a II-a, a III-a,
se face seară, drumurile-s pietruite în iarnă,
a IV-a, a V-a, a câta?
am promis boala, am promis
*
să punem lucrurile la locurile lor amintite;
să fie pâine!
să mâncăm casele albastre ale vedeniei.
și alimentara.
și panseluțele cărnoase ale pietrelor.
amintirile morții
pe
SG