Sonia Kalman

Statura ta socială, de bărbat împlinit, Nu știu dacă să mă incite Sau să mă înspăimânte; Tu, așa cum ești, mă poți face La rândul tău, împlinită ca și femeie, Ca și mamă, ca și

ce suntem noi, de fapt bucăți de piatră adunate-n trup sau bucăți de carne cu suflet și gând ce urâm de fapt când zâmbim oare știm ce credem că știm ce iubim noi intens iubim în

Trenul te conduce spre altă eu, Și spun asta pentru că tu, în oricare alta, Mă prevestești pe mine. Altă eu te așteaptă Într-o gară plină de turiști decăzuți, Cu suflete murdare,

Țigări de contrabandă, O aripă vie, o aripă moartă, Un rege îmi dă, vulgar, șah-mat, Mă îmbracă în malț și păcat. Zgomot de gloanțe pe țeavă, Inimă servită în sânge pe tavă,

Tu mă purtai pe umerii tăi goi așa cum orice Iisus își poartă crucea, și mă ungeai la fiecare încheietură de frica de-a nu putrezi. mă conduceai pe ultimul tău drum cu siguranța că

Trec caravanele cu mortăciuni Și fac valuri ulițele găurite, Iar canoane creează câinii de haită. Susurul râului e vocea cadavrelor, Iar copiii ies în porți Și se joacă de-a

Tu m-ai iubit vreodată? Ai simțit fiorii dragostei, Sau m-ai luat de soție Pentru a-ți împărți viața Cu cineva? Și dacă așa a fost, de ce eu? M-ai văzut pe stradă Și ți-am

Aud un colind cum răsuna prelung Precum un strigăt de Mesia pe rug. Flăcările din sobă ce ard necontenit Fumegă zilele în care ne-am iubit. Mă oglindesc în globurile din brad, Și

În zborul său neliniștit, Un pescăruș mi se așează pe braț Și încearcă să mă descompună, Smulgându-mi inima cu pliscul. A lăsat o pană să cadă Pe valurile mării triste, Iar acum

Evităm să iubim cât suntem în viață, pentru că noi doi, spre deosebire de ceilalți, credem că eternitatea durează mai mult, și tocmai de aceea pe aici, prin viețile noastre, nu prea

Pe banca acelui ultim sărut Ploaia cade încet de-o lună, Și frunzele dese au dispărut, Căzând într-o lume mai bună. Și noi ne-am dus odată cu vara, Plecând, agale, în alte

Lumea asta, de la un timp, Mi se pare tare neîncăpătoare. Oamenii nu mai au loc, Și se face economie până și la aer. Sentimentele devin, pe zi ce trece, Un lux ce e și blestem, Și

Te voi uita chiar atunci când Te vei aștepta cel mai puțin. Tocmai atunci când vei vrea Să te joci de-a amorul, Și mă voi distra când îți voi vedea Grimasa din clipa în care Vei

Erau trei camere. Prima dată am intrat în camera Pe ușa căreia scria: Trecut, Și din care ai ieșit tu. Acolo am găsit iubire, Înțelegere și bucurie. Am mai găsit și niște săruturi

Trăiesc într-o casă mult prea putrezită. Cu mâini firave și picioare de lemn, Cu degete scurte și unghii încarnate, Cu piele zgâriată și vene întortocheate, Cu alunițe vulgare și

A fost un vis pe care l-am impărțit. De la un timp priveam cu reticență Atingerile inocente ale celuilalt. L-am creat amândoi, Și apoi s-a răzbunat cumplit. Ajunsesem să ne urâm,

Lovește-mă cât poți tu de tare, Și fă-mă toată numai cioburi. Apoi adună-le, sfărâmă-le cât poți, Și înghite-le. De acolo eu îmi voi croi drumul Dintre esofag către artere, Apoi

Vai, dar ce gătit ești astăzi, În ziua cea mai de pe urmă ! Astăzi ne încheiem socotelile cu viața, și le începem pe cele cu a doua viață. Și , vai, ce gătită sunt și eu, în

Când ai plecat ți-ai uitat O cămașă în goana ta Spre libertate. De atunci, ea ți-a luat Aproape toate funcțiile. Este ultimul lucru Ce-ți mai păstrează parfumul În casa asta.

Când sunt pe patul de spital, Aștept o mare șansă. Să scap de diagnosticul precar, Și de această cruntă transă. Rudele m-au renegat acum, Iar iubirea nu-i aici. Și ca un phoenix