Solamira

Eram așa de tânără demult, când vântul mă purta pe aripa lui departe, până în ținutul cu dealuri albastre, eram așa de tânără atunci, când mă raportam doar la mine și la lumea de mii de

Sunt doar un visător ce trăiește-ntre verde și galben, între albastru și alb, între roșu și gri, un îndrăgostit al privirii și un răzvrătit ce se sustrage ecuației vieții. În fond, ecuația

Întinsul fără margini de albastru cu mii de lacrimi răsplătea pământul și, jucăuș, trecea prin iarbă vântul ducând cu el mireasma de mohor; era un aer blând, răcoritor, și o simțea întreaga

Tot mai subțire-mi pare drumul spre nicăieri ce leagă ziua asta cu ziua cea de ieri și simt că pierd din mine cu fiecare pas; nu mai privesc în urmă să vad cât am rămas, ci numai înainte, spre

Cu toții avem un fel de durere ascunsă care la unii devine cădere; de aceea am inventat stelele căzătoare, spre a da oarecare destin acestui zbor în jos.

Mă-ntreb uneori dacă nu cumva trăim o dragoste a cuvintelor, în care corpul își pierde sensul printre atâtea sensuri, în care două singurătăți s-au ciocnit și acum își deapăna ecoul, curgând

M-am aruncat în iarbă ca un copil, strigând: iată-mă, m-am întors! gâze-mi scriau linia vieții pe tors cu sute de mișcări mărunte, din palmă până la umăr, din umăr până la frunte, din frunte