\'\'Bestialitatea vieții m-a călcat și m-a apăsat, mi-a tăiat aripile în plin zbor și mi-a furat toate bucuriile la care aveam dreptul.’’ Emil Cioran - Pe culmile disperării.
Conștiența faptului
Flavia se ridică cu lacrimi în ochi, de pe fotoliul de răchită și plecă la bucătărie. De câte ori își amintea această clipă, aceeași durere o încerca de fiecare dată. \'\' Nu mai vreau să-mi
\"Zâmbește, mâine va fi mai rău...!\" Murphy
A doua șansă... De multe ori ai impresia că în jurul tău tolul se prăbușește, că aerul devine tot mai apăsător, ca un inamic ce vrea să te
Parfum și țepi
Fii puternic atunci când te doare mai tare, se spune și, este cel mai plauzibil dicton, care te ferește de meschinărie, ridicol și umilință.
Floarea de cactus este cea mai frumoasă
- Simbolul existentei nu stă scris pe perete. Intensificarea trăirilor adună lumini fără importanță.
- Cine vrei să-ți dea definiții? Și ce să faci cu ele ?
- Timpul, etapele tranzitorii ce
Atunci când viața ar trebui să meargă mai lin, destinul aduce sechele în palmă, iar în jur se ridică ziduri de netrecut. Rațiunea te îndeamnă spre marginile lui dar simți cum te închizi în
Sclipiri pustii în nopți fără lună, lumini de alb și negru încarcă fantasticul melancoliei, a vârtejurilor contorsionate prin trăiri neînțelese. Între alb și negru nu prea există altă cale... doar
Orașele din Depresiunea Transilvaniei sunt așezate pe coline, în forma reliefului de deal-vale-deal, într-o șerpuire continuă. La începutul lunii mai, ramurile pomilor de pe dealuri gem sub flori
Sfârșitul de săptămână îl petrecu tot cu cei doi, la o cabană din apropierea orașului. Era un trio perfect: Mihnea un adolescent serios, inteligent, bine educat, cu gândirea mult mai matură decât
Duminica, cei doi tineri gătiți cum se putea mai bine se duceau în oraș, se plimbau pe centru, cu alți tineri de vârsta lor și căutau sălile de dans.
- Haideți mă, la Elita, zicea unul.
- E mai
\'\'Curajul este grație sub presiune.,’’E.Hemingway
Urzeala relațiilor sociale uneori, face legea firii care ține ușa realizării deschisă. Lasă viața să meargă înainte, îți dă puterea de a
Miresmele de iubire ale vântului îmbată tot: gândul și privirea, iarba și frunza, marea și țărmul. Actor sau spectator sunt tot una, plătesc la fel tribut inimii ce au lăsat-o să zburde fără
Grigore trăia fericirea începutului de amor lângă o femeie tânără și frumoasă, mai tânără cu 20 de ani decât el, căldura căminului, precum și dragostea reciprocă pentru un fiu pe care nu l-a avut
Soarele de toamnă al Olandei atunci când este pe cer își face datoria cu prisosință: încălzește, coace, usucă. Apoi vine iar ploaia care nu se mai oprește. Altă vegetație își ia zborul deasupra
De cele mai multe ori destinul joacă feste. Fiecare om speră că lui nu i se pot întâmpla lucruri distructive, fapte ce dor sau care lasă urme. Întotdeauna aceste sunt pentru alții. Dar ea, viața
În sâmbăta urmatoare era sarbătoarea narciselor, însă Sabina și Dinu nu puteau merge, deoarece fratele ei lucra.
- Mamă, mă duc și eu cu fete și băieți... cu colegii, în Poiana Narciselor? întrebă
După un an de căsătorie, cei doi se vedeau din ce în ce mai rar, locuind în aceeași casă. Marta era ocupată cu tot felul de comisii ale femeilor, acte de binefacere, întruniri, coafor, cosmetică,
În sâmbăta aceea, familia Ciurea completă, Dan, Angela și cei doi copii Andrei și Raluca, coborau din mașina lor în fața Casei de Cultură, la intrarea B, în holul mic. Stupefacție enormă se putea
Adresa o găsiră, dar satul natal era undeva prin nordul Modovei, telefon prin apropiere nu era, satul nu figura pe hartă. Singura posibilitate era telegrama, dar nici asta nu se știa când va ajunge.
Puterea izbânzii șchioapătă în incompatibilitatea realizării, amestecându-se cu umbre în așteptarea utopiilor vremii, a răfuielilor adevărate.Imersiunea în străfundul ființei te provoacă la
A doua lor întâlnire avusese loc în orașul T. unde studia fata.
- Otilia sosesc vineri, iubita mea cu ochii de smarald. Abia aștept să te pot strânge în brațe, să-ți strivesc trupul de al meu, scria
Zilele treceau destul de repede, se părea că totul se încheiase după niște discuții cu un procuror, care înțelese nevinovăția ei și că Mioara se sinucisese.
Intre Pia și Emil se închegase o
Confruntarea cu sinele devine uneori copleșitoare, se sfredelește adânc, multiplu, căutând parcă zăcăminte tainice pentru reclădirea sistemului de referință, ieșirea din hățișurile fără substanță
Se iveau zorile. Pia era dezorientată. Nu știa imediat unde se află, dar și-a revenit destul de repede și drumul pe jos până acasă îi făcu bine.
Emil nu dormea, stătea cu lumina aprinsă, parcă
