simona laura

daca n-as cunoaste atat cat s-a putut de mult despre tine, despre cum scrii, cui scrii, cum te sfasie sensul giratoriu al timpului intr-o cautare pierduta demult, daca nu te-as fi proiectat in marea parte a secundelor traite de atunci, in marea parte a noptilor, in toate nelamuririle mele, as crede cu obstinatie, in felul acela naiv, al meu, ca poti darui tot, intr-o regenerare continua de sentiment.

cand poti scrie asa, ca si cand ai fi sincer, ca si cand ai fi atat de frumos, esti, cu siguranta, deosebit.
de aceea nu inteleg pentru care motiv ai golit de sens si de continut o epoca - a trotuarului lung care strabate tot orasul - si ai facut-o cu atata nonsalanta, de parca nu ar fi fost dinamitat un suflet,o ratiune.

daca acolo, pe varfuri, totul este permis si nobil, dar fara continut, ma oblojeste gandul ca n-aveam cum sa ajung niciodata.
si hiroshima s-a vindecat, exista speranta.

vreau sa cred pana la capat, in orice fel s-ar intampla asta, ca meritul de a te iubi nu a fost al meu.

la \"intinsul acestei uitari\" tanjesc de atata timp.
casa de bilete inchisa in fata mea!

in toti acesti ani am invidiat mustele care-ti treceau de perdele atat de usor, particule de praf si de ploaie, toate libere sa te vada,voyeriste, fara ati bantui intimitatea.

atata dor intr-o atit de calamitata dragoste este paradoxal, fericitule! nefericitule!

nu ti-a placut nimic din privirea aceea irepetabila, pierduta odata cu tine.
dragoste perplexa, imposibil de descris, rupta de instinctul de conservare.

desigur, daca as fi putut fi oricum altfel, macar suficient de indiferenta, as fi primi un loc in lista ta de dedicatii si titluri.

raman, asadar, inafara tuturor dedicatiilor, inafara tuturor poemelor, inafara tuturor drumurilor tale, gandurilor tale, simturilor tale,aceeasi, pe care nu o poti pierde.
si e gratis si cronicizat.nu vreau nimic.nici macar pe tine.

a cata toamna apoteozata in umbra timpului in care mersul de fainta, de vata de zahar, s-a intamplat?
pasi scurti, tristi si demonetizati, masoara, isteric, a patra toamna.
la fel ca atunci, totul are sens.
acelasi sens.

ps: domnule, daca as fi banuit ca transformarea mea in ceea ce se dorea atunci, era de natura sa inchida, definitiv, toata lumea aceea nedimensionala, as fi ramas ridicola, perplexa, dar contemporana tie, acolo.

...ma asez muta in fata mea;
fara sa-mi cer nimic, fara sa-mi spun nimic.
O tacere ca lumea, inghesuie racori pe sira spinarii intr-un chaise-long galben pai.

\"darling,
in tacerile tale castanii
ma dau peste cap in nostalgii...\"

vreo suta de ani

poate de aceea as mai putea sa scriu intr-o zi...

\"IMPERFECT
ajunsesem atat de singur
incat nu mai puteam sa scriu
despre ce nu mai stiam,
dar cu acelasi viciu
mai beam putin din ce nu mai eram\" - (din memorie)

E un poem superb.

Mae,
Iti multumesc pentru atentia ta deferenta asupra versurilor mele.Ma indatorez profund.Intr-adevar, ultima este dintr-un inceput indepartat, ca si primele aplicate pe acest site.Sufar de o oarecare maturizare de la un timp...

Poezia ta este mult mai aproape de constelatii...eu doar privesc.

simona laura popescu

Multumesc, Radu,

A fost extrem de placut comentariul tau la \"sopronul\"meu.

Simona

Ptr.tine.
Un medic m-a intrebat candva sa-mi abata gandurile: care e diferenta intre frumos si placut?Sa vezi si sa simti...