Călătoria

Te trimit în cunoaștere, în durere,frumusețe. Te trimit sa fi! Am vrut să mă agăț de aripi călătoare. În loc, m-am trezit că înnot spre lumi ce promit zâmbet. În primii pași, poveri nebănuite,cărări ce chemeau. Ochii mari și curioși căutau locul. Timpul se mula pe trup sufletul privea spre stele. Încep călătoria cu pași furtunoși, pe cărări găsesc pietre ce încetinesc ritmul. Lacrimi frumoase si grele se preling printre curbele timpului. Câteodată vreau să mă opresc ca mai apoi o nouă stea să-mi lumineze cărarea. Ceasul gonește, mă găsesc copil în trup adult și nu vreau! Învăț să pot,apoi să știu și spiralat găsesc bucuria printre hârtoapele vieții. Îmi însușesc măștile jocului, dezvolt strategii găndite iar la final aplic bucăți din mine să nu simt că mi-e greu jocul. Iau pauze dese și mă desprind de mine. Echilibristica prinde contur periculos, sârma se-ntinde-n față ca Golgota. Încep lent urcarea de la poale și car cruci ce către vârf mai pică și nu-mi mai par grele. Nu mai caut s-ajung în vîrf, decât vreau drum presărat cu viață, urcarea să-mi fie ușoară după fiecare cădere. Caut bucăți din mine să le-adun în drumu-mi până când voi fi toată, mai apoi să ma agăț de aripi negre călătoare ca-n ziua dintâi, tot spre cunoștere,frumusețe,durere. Și caut!