simon d. silvia

după cum urmează:....(vezi textul: cerere pentru drepturi de autor)...

în geometrie, reprezentarea prelungirii unei linii drepte este o linie punctată (un șir de capete, literal vorbind).

,,pipăindu-mi creștetul\" , locul ce facilitează comunicarea cu marea, marea fiind păstorul care ocrotește, mângâie și paște stâncile, șlefuindu-le chiar de-a lungul unui timp etern și de aceea greu perceptibil, pentru noi, trecătorii.

mi s-a întâmplat să confund butonul ,,permit comentarii la acest text\" cu cel situat dedesubt și mult prea aproape - ,,textul conține cuvinte vulgare\" , motiv pentru care mi-am șters involuntar câteva din ,,prețioasele\" compoziții. aș sugera să fie poziționate diferit, eventual stânga-dreapta cele două butoane.

e o imagine simplă cu o putere sugestivă infinită: ,,un segment ce-și caută încă punctul final\" - acea parte a existenței despre care avem cunoștință , nu știm de unde vine și încotro se îndreaptă; e final punctul unde se întrerupe cunoașterea noastră? cu siguranță că nu. imaginației îi e deschis drumul să se avânte.

scuze, nu am știut unde să mă loghez pentru o sugestie.
la editare text, dedesubt, butonul ,,permit comentarii la acest text\" este prea aproape situat de butonul ,,acest text conține expresii triviale\" ; mi s-a întâmplat de câteva ori să șterg totul confundând la repezeală butoanele , apoi înciudată am continuat prin a ignora ambele butoane. dacă ar fi postate unul în stânga, altul în dreapta, ar fi mai practic pentru cei care scriu fără ciornă.
mulțumesc pentru înțelegere.
cu stimă.

e o experiență autentică. cuvintele simple mi se par cele mai potrivite pentru lucrurile mari.

poezia văzută din interior are regulile ei, altele decât ale societății. nu este un act comercial și nu are nevoie de marketing pentru a prinde acolo unde este loc pentru ea.

muțumesc pentru gând. nici nu intenționam să scriu poezie sau eseu. pagina de personale pare a avea o definiție mai cuprinzătoare.uneori scriu ca să mă eliberez de gânduri, e o funcție terapeutică a scrisului. nu am ambiții literare și nu încerc să mă perfecționez școlărește.

Chiar dacă este implicată geometria, nu înțeleg cum descrierea unui act erotic poate fi operă de artă literară.Picturală, da. Literarura ar trebui să poată mai mult decât să copieze un tablou infuzându-i oarece dinamică. O infuzie de sentimente n-ar strica. Dar ce știu eu? Standardele mele pot fi desuete. Care e deosebirea dintre o iubită umană și un cyborg? În tablou nu s-ar vedea. Într-o poezie, da. Găsesc că are un umor trist această producție lirică, un fel de autopersiflare pe tema ,, I-a te uită ce a devenit condiția umană\".

replicile sunt laconice deoarece personajele (cei doi parteneri) sunt tipuri diferite de personalitate care incearca sa creeze o punte de comunicare in contextul in care pentru fiecare dintre ei faptele si cuvintele au semnificatii diferite.

Imi cer scuze pentru intarziere. Tocmai cand ma pregateam sa raspund, cu destule emotii fiindca e primul meu text acceptat, mi-a picat tastatura (e cu blootut). Am ramas ca un akustukoi pitagorean . Acest fapt a desfiintat spontaneitatea reactiei din raspunsul meu.
E adevarat ca ,,ce-i\" am gresit; ,,filoSofie\" si ,,filoZofie\'\' sunt ambele forme acceptate in DEX.

Multumesc, cred ca e o sugestie buna. Totusi, raman la convingerea ca adevaratii eruditi, tocmai pentru ca nu-si pot construi la propriu un turn de fildes il construiesc pe cel cultural.Astfel cred ca se apara de invazia cotidianului in spatiul ,,din spatele zidului de prefabricate\". Numai ca datoria lor ar fi aceea de a darama barierele culturale in comunicarea dintre oameni.

Cred ca atitudinea rebela este o greseala in aceasta situatie. Atitudinea nonconformista este inoculata romanilor la fel ca si educatia religioasa. E alta Marie cu aceeasi palarie.
Orice relatie personala sau sociala impune unele compromisuri si exclude sinceritatea pura prin care adesea se intelege naivitate. Diplomatia nu inseamna neaparat minciuna, ea se poate manifesta uneori prin tacere.
Religia este o forma de socializare, dar nu singura.

Revin, pentru ca m-a prins si pe mine ideea. Acceptand punctul de vedere al lui Iuda Iscarioteanul, omenirea este salvata de la nevoia de mantuire. Nu cred ca patriarhii crestini ar adopta acest text. Evanghelia ar avea soarta celorlalte care au fost uitate, chiar daca ea ar fi tradusa in intregime. Chiar si in religie, interesul poarta fesul. Pentru credinta iudaica e posibil sa reprezinte o oarecare importanta aceasta Evanghelie, poate pentru justificarea suprematiei religiei lor. Dar ei cu ale lor si noi cu ale noastre. Paradoxal, nu-i asa? Pentru a spera in mantuirea propusa de Hristos se pare ca trebuie sa asteptam cu ,,bucurie\" sfarsitul lumii atat de mult popularizat in ultimul timp prin diverse cai mediatice. Probabil ca oamenii de rand ,pusi in fata alternativei, ar alege Evanghelia dupa Iuda, eliminarea liberului arbitru din credinta, acceptarea fatalitatii... Poate ca asta ar rezolva ,,criza\" religiei iudaice. Mi se pare un scenariu oarecum plauzibil.

Am observat ca textele aparute la categoria eseu au de la aproximativ 2000 de caractere in sus pana la 20 000 de mii, pe cand cele postate in atelier , ca si acesta de altfel, au abia 200 de caractere, aproximativ. Este si cantitatea o coordonata a acestei specii ?

Fara indoiala, marturiile de eruditie religioasa sunt uimitoare in acest discurs.
Nu cred ca evanghelia dupa Iuda ar putea rescrie istoria crestinismului in implicatiile ei majore asupra umanitatii.Ar putea releva o anumita importanta doar daca ar fi considerata ca un precedent istoric de acordare a prezumtiei de nevinovatie faptasilor dovediti prin suprimarea liberului arbitru si reintroducerea atotputerniciei vointei divine cu implicatie directa asupra destinului individual. In acest caz, mantuirea nu ar trebui sa ingrijoreze pe nimeni, nemaifiind responsabilitatea fiecaruia dintre noi, ci a celui care ne ghideaza pasii indiferent de vointa noastra, pentru a accelera vartejul in care este prinsa omenirea in drumul spre autodistrugere. E preferabil sa credem in infamia lui Iuda decat in autodistgrugerea controlata de un plan divin a omenirii. Pana acum crestinii convinsi au crezut in amandoua, fara sa li se para ca o situatie ar nega-o logic pe cealalta.
Cat despre cei care au renuntat sa isi doreasca mantuirea , nu ii consider disperati, din contra, disperarea survine atunci cand ne dorim ceva cu ardoare si avem ingrijorari in ceea ce priveste realizarea acelui deziderat. Sarind granitele crestinismului as sugera o ocheada spre stoicismul oriental. Ceea ce nu ne dorim nu ne poate face rau. Seninatatea izbavitoare poate fi obtinuta prin detasare spirituala lasand lumii bunele si relele asa cum sunt ele date, deoarece ,,necunoscute sunt caile Domnului\".

Aveti mare dreptate, domnule Potra.,,Somnul ratiunii naste monstri\" a devenit o banalitate pentru ca se pare ca aceasta este realitatea simtului comun la noi.
O sa incerc sa-mi amintesc cuvintele unui mare presedinte american care exprimau ideea ca nu trebuie sa intrebam ce are tara sa ne ofere ci e recomandat sa gasim ceea ce avem noi de oferit. Scriind acest pamflet ati facut un pas pentru zguduirea nepasarii. Pacatul cel mare este ca il citesc doar cei carora deja, oarecum, le pasa.

Sunt convinsa ca oamenii au nevoie de credinta, insa nici o religie nu pare a satisface exigentele omului modern. Desi diferitele religii vad credinta ca pe un mod de socializare, parerea mea este ca relatia dintre om si divin este una de ordin personal, fiecare avand propriile experinete religioase si propriile reprezentari ale divinitatii, asa cum i s-au revelat prin prisma personalitatii sale. Daca parerea mea conteaza, eu ader la aceasta imagine poetica propusa pentru Dumnezeu. Ea denota multa sensibilitate literara si mult entuziasm in credinta. urmeaza ca acestea sa fie exprimate in creatii mai explicite, mai detaliate. Succes!