Poezie
Dormeam pe vis.
Uf...
1 min lectură·
Mediu
Oscioare moi arar ningeau
Se pare.
Pe pielea ei un abur de pădure
Se rotea.
Un histrionic semn de îmbrățișare,
Cu-n plescăit de limbă-n cerul gurii,
Mă pândea.
Și nu m-am dus,
Iar morții
Îi turnasem
Ca să bea.
042879
0
am regasit aci un cantec natural, acel cantec care se refera la natura si uman in acelasi timp. regasesc nitel la tine o zicere seaca si asezata, dar care produce mult, asemanea lui zaharia stancu. in plus primul vers e foarte bine gandit. cuvintele sunt alese bine, deaorece eu tin intotdeauna cont de armonia cuvintelor si impactul asa zis simolist al vocalelelor si consoanelor. acest somn e un fel de somn ca in visul unei nopti... de shakespeare, nu este neaparat somnul mortii; ai structura de basm, de narativ in special, ceea ce e foarte bine. e greu sa relaizezi cursivitatea intr-o aezare schemica asa, dar ai reusit. de analizat este primul vers. pt ca se pune intrebarea, din punct de vedre structural al versului, de ce arar se afla langa ningeau?