Silviu Somesanu

Când cineva mai presus decât noi are casă în cer nu te înfuria! Copacul din cosmos ne acoperă, c-un frunziș de iubire-n gânduri. Tot ce crezi ori nu crezi e-n cuvânt curge prin tine într-o

Fiecare moarte își are obârșia într-o naștere spunea o bunicuță răvășită cu ochii adânc înfipți în orbite. Draga mea, nu vreau să gândești la fel chiar dacă adevărul nu poate fi neglijat, se

Mi-am socotit clipele ca să fiu fericit, nu sunt atât de multe cât s-ar crede tu le faci mai multe prin așteptare. Intervalul în care mă mișc fără rost îmi macină dorința, dar n-o

Cu o trecere anevoioasă am sărit stavila pe care ai pus-o la prima întâlnire umbra ti-a rămas în urmă, dar nu s-a pierdut mi s-a părut inacceptabil, dar cu timpul m-am obișnuit să mă hrănesc fără

Înalte și subțiri îți erau picioarele, de se ridicau până la gât și parcă în peniță desenate aveau pulpele și coapsele-n palme. Nurii îmi stăteau în ochi răbdători puțin ascunși și

ea se întoarce de unde a plecat hotărâtă rupe din sine tot ce s-a întâmplat fără să găsească lumina de la început dar aprinde câte o lumânare pentru fiecare inimă dăruită princiar

O risipă de fluturi prin aer face din zbor un joc de culori. Când te căutam în cuvinte nespuse se-nchegau pe retină imagini rebele, iar fața luminii subțire de prunc mă mângâia cu raze

dintre munți soarele coboară pe văi cu mângâieri pentru fiecare arbore câmpia îl primește îmbujorată ca o fată la primul sărut strâng calul de coamă înțelege totul n-am nicio grije știe

Risipesc iluzii ascunse dincolo de realitate, strâng în mâini frunze veștede, toate culorile toamnei mă dor cu nostalgiile uitate acasă pe hârtii volante, scrise. Mă botez în cuvinte sub

Ruptă din coastele fragile o recunosc mai subțire, mai verde decât copacul furtunii cu rădăcinile în aerul pământului gras, ea își pune amprenta pe inima pietrelor de mustesc, privirea-i

Dintre noi toţi aflaţi în dezbatere, sunt câţiva care ascultă şi restul care nu se aşteaptă la nimic, cu tine mă menţin pe pragul dintre ei înţelegător al confluienţei de interese. Luminile

Câtă iubire mai vine prin sevă din rădăcini și câtă ură se mai păstează de nu ne înțelegem, încotro se îndreaptă dragostea născută din dragoste cum ochiul vede lumina cu alcătuirea

Cu sufletul cât o metaforă smulsă din cuvinte la punctul unde se prinde carnea de oase se vindecă nervii de nerăbdare. Îngerii fug din oglindă rănile noastre sunt rănile lor fără sânge în

Te-am așteptat la trenul de vest vagonul 3, tu n-ai venit deși aveai bilet, am plecat ca un soldat rănit în bătălie, războiul era abia la început și nu m-am predat întâmplării, am schimbat

Tu știi prea bine în care sălaș o să locuiești niciodată nu pleci pe drumuri care nu duc niciunde eu rămân cu sufletul împăcat să aștept la fereastra nopții deschisă te păstrez stăpână a

Iubirea se rupe de tot ce ai crezut cucerit, are sincope și se învârte în cercul nerăbdării, lasă peste tine umbra ei plutitoare și-ți încurcă gândurile delirante, trece de la o stare la alta

Picioarele desculțe se urmăreau unul pe celălalt cu degetele sângerânde lovite de pietre. Drumul dădea în gropi de râs, i se înfundau șanturile pe margini spre bucuria ploilor nărăvașe care-l

Ploaia și-a pus amprenta degetelor pe fața nopții adorm de fiecare dată mai repede, visez stele și lună plină cu păduri de argint care se topesc în focul inimii. Iubito, mi se pare că te

Mereu se-nchide-n teamă o durere Ca într-o fântână izvorul dispărut Mereu din cer îmi vine o putere C-o picătură de iubire în sărut. Dar eu mă simt atât de mic și-nfrânt Sunt un copil pierdut

Pe când în ochii tăi eram un simplu trecător cărările ni se întâlneau, simțeam dorința de a ne vedea, chiar așteptam clipele acelea cu o încărcătură ciudată în care tu erai prezentă întâmplător