Când cineva mai presus decât noi
are casă în cer
nu te înfuria!
Copacul din cosmos ne acoperă,
c-un frunziș de iubire-n gânduri.
Tot ce crezi ori nu crezi e-n cuvânt
curge prin tine într-o
Fiecare moarte își are obârșia într-o naștere
spunea o bunicuță răvășită
cu ochii adânc înfipți în orbite.
Draga mea, nu vreau să gândești la fel
chiar dacă adevărul nu poate fi neglijat,
se
Prietenos, pe o piatră rotundă de râu
la poarta închisă a mănăstirii
stă așezat un om pleșuv.
Diavolul-șarpe de sub ea
îi șuiera-n urechi;
nu intra,
sunt în sufletul tău
Mi-am socotit clipele ca să fiu fericit,
nu sunt atât de multe cât s-ar crede
tu le faci mai multe prin așteptare.
Intervalul în care mă mișc fără rost
îmi macină dorința, dar n-o
Cu o trecere anevoioasă
am sărit stavila pe care ai pus-o la prima întâlnire
umbra ti-a rămas în urmă, dar nu s-a pierdut
mi s-a părut inacceptabil, dar cu timpul m-am obișnuit
să mă hrănesc fără
Înalte și subțiri îți erau
picioarele,
de se ridicau până la gât
și parcă în peniță desenate
aveau pulpele și coapsele-n palme.
Nurii îmi stăteau în ochi răbdători
puțin ascunși și
ea se întoarce de unde a plecat hotărâtă
rupe din sine tot ce s-a întâmplat
fără să găsească lumina de la început
dar aprinde câte o lumânare pentru fiecare inimă
dăruită princiar
O risipă de fluturi prin aer
face din zbor un joc de culori.
Când te căutam în cuvinte nespuse
se-nchegau pe retină imagini rebele,
iar fața luminii subțire de prunc
mă mângâia cu raze
dintre munți
soarele coboară pe văi
cu mângâieri pentru fiecare arbore
câmpia îl primește îmbujorată
ca o fată la primul sărut
strâng calul de coamă
înțelege totul
n-am nicio grije
știe
Risipesc iluzii ascunse dincolo de realitate,
strâng în mâini frunze veștede,
toate culorile toamnei mă dor
cu nostalgiile uitate acasă
pe hârtii volante, scrise.
Mă botez în cuvinte
sub
Nu mai locuiesc nicăieri
sunt aruncat în groapa comună
pe care o scurmă corbii de foame.
Drumurile-s năimite nopții
în mlaștini se mută cocorii
cufundați în neînțelegeri,
liliecii se retrag
Ruptă din coastele fragile
o recunosc mai subțire,
mai verde decât copacul furtunii
cu rădăcinile în aerul
pământului gras,
ea își pune amprenta
pe inima pietrelor de mustesc,
privirea-i
am mușcat din mărul în coacere
înainte ca Sânpetru să dea dezlegare
ochii tăi limpezeau lacrimi
Nu cred în vorbe spuse la întâmplare
mă umflu ca laptele la punctul de fierbere
când te
Dintre noi toţi aflaţi în dezbatere,
sunt câţiva care ascultă
şi restul care nu se aşteaptă la nimic,
cu tine mă menţin pe pragul dintre ei
înţelegător al confluienţei de interese.
Luminile
Câtă iubire mai vine prin sevă din rădăcini
și câtă ură se mai păstează de nu ne înțelegem,
încotro se îndreaptă dragostea născută din dragoste
cum ochiul vede lumina cu alcătuirea
Cu sufletul cât o metaforă smulsă din cuvinte
la punctul unde se prinde carnea de oase
se vindecă nervii de nerăbdare.
Îngerii fug din oglindă
rănile noastre sunt rănile lor fără sânge
în
Te-am așteptat la trenul de vest
vagonul 3,
tu n-ai venit deși aveai bilet,
am plecat ca un soldat rănit în bătălie,
războiul era abia la început
și nu m-am predat întâmplării,
am schimbat
Toate chemările viselor strânse
Sunt așezate-n cămară-n cuvinte
Lângă iubirile arse și plânse
De care îmi aduc nostalgic aminte.
Sunt drumurile pornite-n uitare
Neînțelese invazii de
Tu știi prea bine
în care sălaș o să locuiești
niciodată nu pleci
pe drumuri care nu duc niciunde
eu rămân cu sufletul împăcat
să aștept la fereastra nopții deschisă
te păstrez stăpână a
Iubirea se rupe de tot ce ai crezut cucerit,
are sincope și se învârte în cercul nerăbdării,
lasă peste tine umbra ei plutitoare
și-ți încurcă gândurile delirante,
trece de la o stare la alta
Picioarele desculțe se urmăreau unul pe celălalt
cu degetele sângerânde lovite de pietre.
Drumul dădea în gropi de râs,
i se înfundau șanturile pe margini
spre bucuria ploilor nărăvașe
care-l
Ploaia și-a pus amprenta degetelor pe fața nopții
adorm de fiecare dată mai repede,
visez stele și lună plină cu păduri de argint
care se topesc în focul inimii.
Iubito, mi se pare că te
Mereu se-nchide-n teamă o durere
Ca într-o fântână izvorul dispărut
Mereu din cer îmi vine o putere
C-o picătură de iubire în sărut.
Dar eu mă simt atât de mic și-nfrânt
Sunt un copil pierdut
Pe când în ochii tăi eram un simplu trecător
cărările ni se întâlneau, simțeam dorința de a ne vedea,
chiar așteptam clipele acelea cu o încărcătură ciudată
în care tu erai prezentă întâmplător