Nimic deosebit în tot ce spui
doar surâsul cu irizări de purpură
absorbit de ochii mei fără constrângeri
ca sufletul mamei dospit de iubire.
Numai câteva clipe îmbracă subțire
nerăbdarea
Ce se-ntămplă cu tâmplele mele?
Se albesc de atâtea dezamăgiri și toamne,
iarna le cuprinde îngemănate,
ademenite de zvonuri inocente
cu zăpezi luminoase.
Nimic nu mai lasă loc tinereții
în
Un arc se-ntinde cât un cer
ce dorește să cadă din el stele,
luna rece seceră și ea lumina
flămândă ca o insulă naufragiată
într-un pustiu de apă.
În trupul tău o noapte ascunsă
împarte
Nu te năpusti să mă lovești
sunt atât de firav
încât nu mai simt nimic,
un cal ce nu poate trage căruța
nici dacă-l omori.
Întoarce spatele și lasă-mă
cu Dumnezeul meu protector.
Niciodată
Se rupe întunericul și lumina se trezește din somn,
seva de primăvară urcă-n plante.
Femeile privesc mugurii cum cresc
și verdele oferă o nouă stare de grație
când crudul curge voios și
Să-i pui iubirii aură norocoasă
și din plinul ei să umpli sufletul,
e o tandrețe de floare mirositoare,
pliază în inimi bucurie
cu flămânde așteptări de dragoste.
Când nimic nu se aude în
Vina celorlați muritori pentru pedeapsă
s-a desprins din cuvintele alungate
din propozițiile cu finalitate imediată
de un descântec la capul deocheatului
ce așteată să-și revină.
Să nu ne
Neliniștea tremură-n frică.
Sărut pe o iubire plânsă,
un echilibru ce se strică
Sub o imagine ascunsă.
Tu ești o mirare zidită cu grije,
Ca o dragoste des pândită de ispite,
O floare
Noaptea are haine ponosite de ploi,
pline cu aer și întuneric
de la gri închis la negru beznă.
În ele-mi scufund mâinile-n adânc
și ies prin ceață în zi,
mângâi cu palmele câte un copil
ca
Gândurile mele înspicate de rod
cu arome din ținuturi străine
îți frăgezesc așteptarea dospită-n șoapte
unde ademenită te grăbești să vii.
Apoi visele ca merele îngălbenite-n verde
cu miros de
Noaptea cu stele ți se așază-n păr
ca o cunună de mireasă
rămasă pe fotografii în pereții gândurilor.
Adună-n ceremonial oameni cu zâmbete ninse,
apoi îi lasă să se bucure senini
și să se
deschid orizontul luceferilor de noapte
să-mi lumineze calea
pe unde-mi trec înaripate cuvintele
care se vor întrupa-n păsări
nu le știu cântecul
dar le aud glasul înalt și plăcut
urechea
încerc să deschid ferestrele zilei
fără să spun nimănui
ca pe vechile incunabule
ușor filă cu filă
să înalț soarele pe boltă
cu eșarfe legate de raze
să-mi ascund ochii
cu palmele ude
și să
Însetat
de albastrul din fântânile cerului
îmi beau verdele din vin
în potirele durerii
în suflet să se reverse bucuria.
Pecete gândului pun în dovezi
caut drumuri, porți să deschid.
Așez
La masa țărănească, rotundă
Dumnezeu îi poftește pe români,
unii nu vor să rămână,
alții vin cu gânduri ascunse.
Cei care vin cu încredere nu-l văd
dar îi simt binecuvântarea
și se
Nimeni n-o să ne strige din moarte
și ar fi păcat să credem
că noi înșine n-avem în memorie revelația
unei trăiri pline de riscul întâmplării nefaste.
Femeia mă liniștește cu pacea
singură ai ramas femeia de foc
clădită-n zăpezi care-mi aștern seara
singură sub umbre vrei să rătăcești
neliniștile iernii sugrumate
cu un lanț de perle
cu brațele-mi faci strânsoare de
Pe mine mă dor vorbele nespuse,
cuvintele îmi provoacă de-a dreptul suferință,
dar îmi înalță spiritul.
Punctele mele de vedere se hrănesc din întrebări,
răspunsurile ce se vor da, vor fi
Se naște în trup ce a murit demult
și totul se sprijină pe convingere.
pe puterea de regenerare a credinței.
Nici umilința din teamă, nici curajul
nu te lasă străin de ce se întâmplă.
Dacă
Nu mă surprinde că încerci să forezi necunoscutul
poate că nu vei zidi fântâni,
dar vei scoate la suprafață o parte din adânc,
nu te temi de nereușită,
eu îmi caut îndeletniciri
Împart zilele alungate din calendar,
strâng în brațe iubirile sfâșietoare
și tot ce se mai poate pune la inimă
ca un fruct așteptat.
Pe drumuri rămase de străbătut
mă feresc de imagini false
În mână cu un felinar de vânt
mă plimb prin ploaia măruntă și deasă
și nu înțeleg de ce mă grăbesc
când nu mă așteaptă nimeni undeva.
Îmi place o anume umezeală și ceață
care nu pătrunde prin
Să nu pierzi ocazia
ea trece pe lângă tine ca un tren
apoi nu mai știi că a existat.
Viața curge grăbită-n matcă
ca și sufletul tău lovit de trădări
acoperite cu nepăsări care dor în