De copil mă urcam prin copaci
și călăream caii pe deșelate,
mai cădeam câteodată
dar nu recunoșteam că m-am lovit.
Când m-am făcut mare nu mai aveam semne,
aveam amintirea unor
A fost o întâlnire sau două
am văzut cum ne potrivim, n-am zis nimic
am căutat un pretext și n-am gasit
am plecat de nebuni împreună
pe drumul care duce-n pustiu.
Te-am chemat la mine acasă,
Nu mai căuta,
lumina s-a ivit
dintr-un ochi al universului
aţintit spre noi.
Se propagă ca o minune
pe pământ,
oamenii își lasă lumânările
lângă crucile morților.
Întunericul se
Stau pe o canapea între pereții tăi de dor
te așezi lângă mine victimă-n suflet,
îmi spânzuri sentimetele de gât
până îmi termin cuvintele,
mă lași fără glas
să te sorb din priviri.
Cu ochii
Din pricepere deghizată
afișată pe fața ciupită de vărsat,
se scutură a lehamite.
Are inima noduroasă de prefăcută vanitate
ce-i străbate prin sinapse nervii,
adaugă ipocriziei statut de
Sub piele, nervii mei se scaldă-n lumină
cu subţirimi de simţire îţi pot măsura
înlănţuirea în care vrei să mă prinzi,
nu mă las folosit pe umerii tăi de floare
şi mă zbat să scap din pânza
Fug de cuvinte şi cad în neînţelegerea lor
până dincolo de dragoste,
iubiri întâmplătoare
mă cuprind în euforia lor bolnavă
şi mă seacă de perspectiva imediată.
Tu nu poţi să mă scapi
de
Noaptea se varsă peste viață
cu același întuneric pervers,
nu mai văd nicio scăpare
chiar dacă răstorn ceasul timpului.
Sufletul plânge cu lacrimi de înger
și aripile s-au frânt,
lumea din
Mă închid într-un vas așezat pe portalul zilei
și privesc prin clipe cum se scurge viața,
mi-a rămas inima plină de fior
să mă regăsesc în poeziile lui Eminescu
ca într-un templu,
sufletul meu
Am învățat și eu cum se deschide sufletul,
este atât de greu să atingi punctul sensibil
și să simți cu inima întruparea în palme,
limba privirii și a semnelor care te învăluie.
O umbră mă
La întâlnirea cu singurătatea
nu se spune niciun cuvânt,
clipele curg palide și pline de amar.
Privirea-i pierdută undeva departe
și-n mine rod în oase carii flămânzi,
ce-i simt zvâcnind
Zilele stau la rând și așteaptă, nimic nu se schimbă de la sine,
totul este stabilit și trece mai departe,
trebuie aflate cauzele, partea adâncă a lucrurilor.
Cel sclipitor pătrunde mai
Trupul i se-ncinge și aruncă flăcări din ochi
care ucid din fașă orice porniri nehotărâte
și-i atrag pe cei cu febră-n mușchi,
sângele fierbinte dă pe dinafară.
Are nervii întinși, arcuri
Valori recunoaștem sunt multe
dar în țara orbilor cine să le recunoască,
cei stăpâniți de prostie și învidie n-au cum
sunt în fruntea bucatelor,
ceilalți n-au încrederea necesară și se tem,
cei
Nu știu de ce cred că lemnul crucifică,
piatra se face și ea cruce,
numai fântânile pe drumuri
ascund în adâncuri speranțe.
Noaptea se duce pe pustiu
sufletul prinde aripi de fluture
și se
Marea, sfâșierea întunericului la țărm,
valuri uriașe...,vapoare așteptând plecarea
și tu locuind în golful unui gând.
Nervii-ți silabisesc tăcerea și ploaia,
topesc arama pe frunze.
Înhămat
teama de întuneric
îi scăpără picioarele
acasă răsuflă ușurată
se mlădia pe călcâie
punea lumânări pe masă
le aprindea pe rând
surâsul ei schimba lumea
fără să mai pară
plină de
Din mâinile tale se înalță coloane de piatră
lei sălbatici privesc de pe capiteluri
întinderea pe care se sprijină cerul
bolnavi de măreție
pierd cruzimea de fiară, sunt un simbol
a ceea ce
Nu știu de ce pescuiesc în apele din mările tale
și nu ajung pe nicio insulă de respiro,
am putea cântări trecutul și prezentul
cu inimi de singuratici călători.
Trăirile mele măcinate de
Acolo unde drumul face o buclă
citesc cu atentie indicatoarele
și las în urmă toate inhibițiile,
pătrund pe aleea îngustă a lumii opuse,
intru în imperiul privilegiilor șocante.
Nu se află
Simt cum roade tăcerea prin sânge,
de-o să scot în afară toate acumulările turbate
ca o avalanșă declanșată pe neașteptate
acoperind pe cei vinovați și pe alții.
Așa-mi crește imaginea cu o
Aura invizibilă într-un cerc luminos
înalță prin mine adâncul
de te miri câte trepte mai sunt,
scap de întunericul ce mă urmărește
și lumina prin el se aprinde,
căci numai gândul mă face să
Nu te mai cauți în fața oglinzii
inima sângerândă se scurge în păsări,
oriunde m-ar găsi umbra luminii
între mine și tine coboară stelele.
Dacă-ți așez perle pe gâtul de porțelan
zboară un
Noaptea își plânge toamna-n corzi
cu suspine ruginite într-o vioară,
sunete topite curg pe nervurile frunzelor
în pădurea ce se luptă cu vântul,
inima-i bate-n fiecare copac
și-i soarbe seva