Noaptea se crapă ca o scândură
când zorii bat cu ciocanul luminii în ea,
de se pun pe șipotit apele.
Visele se despart de gânduri și o iau la sănătoasa,
se umplu de fantezii utopice,
rup
Printre malurile dintre mine și tine
nu trece nici un râu,
rar te salută câte un firicel de apă
fără un izvor anume,
e o imagine frumoasă la privit,
te plimbă pe lungimea spațiulu concav
până
Mă presupun pe toate scenele
un actor răzvrătit
ce nu-şi înţelege rolul
şi-l joacă cum vrea.
Cuvintele şi le aşază-n palme
şi face din ele copii,
nume care se nasc mai târziu
cu trupul pe
Nopțile mele nu sunt albastre ca ale tale
Sunt pline de tristețe și o lungă așteptare,
Între mine și tine nu este un deal ș-o vale
Ci un ocean de neliniști și de apă, o mare.
Nopțile mele
Noaptea a înghițit orașul unde am înecat fericirea,
din spatele ferestrei privesc nerăbdător strada, sparg clipele
care-mi șterg trecutul frumos pudrat.
În așteptatele întâmplări, noaptea asta
Într-o seară cântam la pian
de prea mult exercițiu
am adormit pe clape.
Deodată s-a ridicat capacul pianului
a apărut un înger fără aripi
cu ochii metalici.
Tu ești iubito ?
Am întrebat
n-am fumat niciodată lipsa de hotărâre
nici n-am șters-o englezește
acum privesc de la înăltime orgoliile oamenilor
nu simpatizez cu nimeni
mă învârt în cercuri înalte și mă prefac
Am scăpat din mâinile vântului,
dar astăzi plouă pe nemâncate,
lumina-i difuză strecurată prin ceață
stau ascunse și păsările
moțăie a somn de moarte,
cerul rănit la față a dispărut în
Mă privesc cu ochiul din adâncul ființei
într-un izvor dătător de viață în pustiu,
rămas închis în memorie
cu gânduri și vise.
Cu lumina cernută de umbre,
orașul doarme sub straturi de
Plânge în frunze codrul la azilul de arbori
dus de fratele său mai mare românul
ce nu-l mai protejează.
Vântul și apele se bucură în treacăt
dar nu uită să se răzbune într-o zi
și nimeni nu
Dacă nu sunt eu, este un altul
ce-ți fură inima ca vântul o frunză
și iubirea circulă subțiată de nervuri.
Sufletul urcă prin trunchiul copacului,
coroana lui mă adumbrește zilnic.
Nimeni
Am trecut prin multe bucurii și decepții
până am uns temerile cu miere,
m-am dedulcit pe palmele bătute
și am scăpat pâinea jos
de dragul cațelușei mele Cora.
Nici
Un fel de trecere dincolo fără parastas,
fără bijuterii, obiecte de artă și alte averi,
fără nimic doar cu false remușcări.
Până și vipera își dosește veninul
necesar numai în lupta pentru
am pierdut din gânduri stăruința
concentrarea pe un ideal
am rămas cu ce-o fi o fi
nu mai încep nicio zidire de viitor
dar mă păstrez în casa veche
încăpătoare pentru suflet
lipsit de
Se îmbrățișează tot mai des,
se rup unul din altul
în părți egale cu fiecare.
În jur oamenii gândesc liber
dezvoltă tot mai sofisticate sisteme filozofice,
fenomene și categorii
care se
N-are rost să plângi după iubire,
poți mângâia florile,
trupul tău flămând ți-l poate săruta
marea cu valurile ei calde
Când suferi, poți vorbi cu delfinii,
te poți împrieteni cu
Tu treci peste cadavrele oamenilor vii
înainte să moară fără nicio remușcare,
pământul lor intră oricum în carnea ta.
Pentru că faptele abominabile se uită întotdeauna,
traumele lor se
de pe acoperiș
un stol de păsări cântăreau cerul
cu aripile întinse
altele făceau acrobație pe sârmă
priveau oamenii și străzile cum se pierd
din neglijență în neant
cum toată arhitectura
Până să-mi depășesc limitele, nu e mult
tu nu crezi că pot,
nu am nevoie decât de liniște.
Primăvara asta este propice
și tu știi
că nu mă lovesc de margini necunoscute,
am în sânge răbdarea
Noaptea înghite orașul unde mi-am mutat dragostea și speranța,
din spatele ferestrei privesc nerăbdător strada, invoc clipele
care-mi țes trecutul brăzdat pe obraz.
În așteptatele întâmplări
Prin gândurile mele zboară păsări cântătoare
și se nasc lupii care vor deveni flămânzi
în păduri care se taie sălbatic.
Încep să fiu bolnav de speranțe,
un om uitat de teamă și decepții
sub
am tăiat din anotimpuri, am trecut prin ele
și le-am desfășurat în timp
cu gândurile condensate-n lacrimi
care curg prin zile
s-a întâmplat să cânt - clipele să fie sunete
acum au rămas în
Am prins gustul iubirii într-un pat de împrumut
luat cu chirie de la o mătușă căreia îi era de prisos,
i se simțeau arcurile cum pendulează-n sus și-n jos,
dar a rămas totuși un pat de fier
Să rabzi mai mult decât poți
în umbra ei să nu te aștepți,
să se fluidizeze durerea în lacrimi,
dospește înțelegerea ca pentru pâine
și risipești credința în inimile altora
când în trup