Silviu Somesanu

În căușul palmelor ei mici ard tăciunii dorurilor de-a valma strânse cu dragoste în amintire. Înserarea mă așteaptă-n cuvinte cu felinarele aprinse-n priviri și nu mă grăbesc să despic

Cine-mi adaugă primăvara pe umeri, știe cum o vindec de resemnări și împart cu ea tot ce am agonisit în iarnă, port în inimă, în ochi și-n piele, rămășițele unor magice iubiri care înfloresc

Doar femeia în ochii mei are o imagine mișcată de gesturi subtile care se închide în gânduri. O femeie cu ochii de poezie îți rupe somnul și adună cuvintele în fața ușii de la

Am îmbrățișat femeia cu câte o pasăre în fiecare zi și a învățat să cânte, în fiecare dimineață pe mai multe voci fără cuvinte. Mă privea c-un zâmbet abia schițat aproape enigmatic dintr-un

Își prinde gîndurile-n vorbe nespuse la lume ca niște raze de lumină peste orașul galben străbătut de viori atît de mult încît oamenii cuprinși de somnolență adorm cu capul în stele. Într-o

O să mă întorc la tine, umerii albi așteaptă ca două fețe de pernă pe care n-am pus capul. Și sânii sunt copți de-atâta asprime de arșiță cu sfârcuri ca murul ce se urcă pe garduri. Inima

Neverosimil de împătimit cobor la rădăcinile sufletului tău rostind numele mamei unde se îmbină dragostea cu căința și-mi rămân despachetate gândurile pentru pomul de crăciun. Mă pipăi să văd

Caut ca silabele să fie în acelaşi număr într-o clasică cadenţă, mă scot din minţi tehnicile depăşite de subiectul care lipseşte. Pe faţa albă a hârtiei cuvintele sunt răstignite

Oamenii uită cum au trăit cu sufletul la gură În schimb nu fac nimic, Se ascund în spatele gândurilor de mai bine Găsesc în așteptare o speranță bolnavă. Timpul trece călător și nu iartă pe

rămân o vreme într-un dreptunghi săpate urmele trupului și un ceas de piatră într-o cruce de piatră care-și macină timpul în fire de nisip pe care le spulberă vântul pe ochii închiși ai morților

Amândoi am robit noaptea cu atingeri în șoapte plutitoare pe umerii silabelor, trândave plăceri odihnesc în carnea din gânduri și înmuguresc în dorințe sălbatice. Sângele tău respiră prin

Zăpada se așază pe suflet ca o haină la modă într-un anotimp care arde iluziile pe un catafalc de speranțe. Tu ai devenit ochiul magic care pătrunde în adîncul fântânii stelare de unde urcă

Priviți cum se crapă de dimineață un ochi întredeschis își mărește deschiderea noaptea fuge printre gene somnul capătă dulceață se plimbă din vis în vis. Roua se lasă pe frunze și ierburi,

Mă îngădui cuvintelor, în sufletul lor punându-mi vocalele gaj pe sentimente în fiecare dimineață șoptită printre gene de parcă-n mine ar clocoti magma care scoate durerea la suprafață. Mă

Într-o zi senină o lume nebună își pierde orizontul, circulă pe drumuri fără încetare cu viteze amețitoare. Mi s-a spus că-și caută sfârșitul, dar nu cred pe nimeni vine alt potop. Seara

S-a îndepărtat când apropierea s-a despărțit de cuvinte și așteptarea sta nesigură pe la colțuri, mi-a rupt câteva fibre puse într-o rugă care urmau să cuprindă rotundul. Tăcerea ca a unui

Pe o luntre cu gânduri țesute pe in trec pe mări spre cetățile antice acoperite cu nisipuri de sare. Comori ascunse sub sigilii de timp zac fără zăvoare ascunse-n adânc și nimeni de ele nu

Tu m-ai închis în interior de se surpă pereții peste mine, varul galben și umed îmi intră-n răsuflare de nu mai pot să respir. Gândul meu nu se obișnuiește și cere o libertate de mișcare și

Se simte trist cu aripile frânte, are gândurile duse în alte ținuturi, sufletul se-mparte căzut în smerenie cu oamenii simpli. Vârsta împrumută cercuri din trupul lemnului. Aroma verde se

Își punea iubirile în cutii și le dădea drumul pe apă Vroia să fie liberă lîngă mine să nu mă mintă, noaptea o dorea una de mireasă cu brațele încolăcite după mijloc și ochii în tavanul

Caută-n mine cum înflorește osul și leagă carnea de celelalte oase pe care se înalță trupul, crește prin anotimpuri de frunze până sosește calul alb de zăpadă. Dacă se molipsește de