Silviu Somesanu

Mereu mi-au tăiat visele ca pe o hârtie mi-a rămas numai amintirea din ele, caut forme de materializare a ideilor în zidurile cetății viitoarei cunoașteri cu porțile fără zăvoare. Lumea se va

Cumințenia pământului privește în gol orizontul său interior, lumea-i haotică pierdută în dulcele plin al neștiinței de sine în care odihnește. Dezpovărată de straie și orgolii, cu genunchii

Lumina mă dezghioacă de coaje pătrunde în interior, cu degete transparente aduce-n căușul palmei sufletul și nu-l poate scoate. Ca o rază se desprinde și dă binețe cerului cu înălțimi de

Cei care nu știu de noi vor propovădui ca falșii profeți deschizând cale liberă spre moarte, promisiunile lor bântuie pe drumuri. Noi stăm închiși în singurătate, înflorim în palme mugurii

Invoc pasărea care zboară spre univers și mă întreb până unde? Nimic nu mă face să cred că rămâne o himeră când lumina o însoțește albastră. În mine a înflorit carnea și exultă odată cu

Vei schimba numele lucrurilor de mine puse și nu te vor asculta. Se vor prelinge din ochii tăi cuvinte de ceară peste venele deschise cu inflorescențe în buchetul sângelui cât flacăra

Unde moarte nu cunoaște cruciada albă de sare se hrănește la întuneric cu tot ce prinde pe picior greșit. A înflorit vinul în cupe cu întunericul uitate pe mese când poeții vorbesc în

Îți scriu pentru că nu pot să-ți vorbesc în față, ești dusă prea departe, am rămas aici să-mi măsor puterea de rezistență și o am învelită-n dragoste aprinsă, oricât de rău ar fi, e mai bine

Pipăind pe șolduri ziua zise, iată cum se rotunjește lumina și curge vertical în amiază, de umbra se retrage în sine subțiată în propria spirală de mătase. Semne nu sunt pentru utopii de

Ea era sortită să-mi fie umbră, gleznă subțire cu pulpa sonoră, rotulă în fiecare cuvânt. Ea se cățăra pe ploi ca să înverzească pământul, totul să înflorească. De bucurie eu o priveam ca

Nu sunt poet, cine a spus? Îmi fac vorbele să sune, Vântul și ploaia s-au opus Scriu umil o rugăciune. Mă simt și-acum liber fecior Și-mi arde-n trup lumânarea, Cu pușca vieții la

Bat clopotele în urechile nopţii obosite, uneori numai furtunile se sperie şi oamenii când bat într-un anume fel, flămânde cu limbi vestitoare de moarte. De când s-au stins luminile

tu n-ai mai venit ai rămas în gânduri uitată în balconul clădirilor nezidite din oraşul femeilor efemere eu am filtrat mai mult apele în care o să crească peştii şi nisipul alb străluceşte

Stau și aștept pe o bancă pe lângă care amintirile trec pe lângă mine din timp în timp gândurile fug și ele se depun în memorie ca într-un sertar pe care nu-l deschide nimeni fără

Au cuvintele strânse de gât, falsul lor mușcă din oameni încât gurile rele se satură prin aroganța afișată zilnic, ca pe singura șansă prin care ne salvează de la dezastru. Au suferit

Întruchipează delicatețea, pășește pe vârfuri, dar merge pe un drum înfundat, o urmăresc de la distanță cu nerăbdare, sporește în mine dorința de apropiere. O năzuință ascuțită cu o lamă

Împart rolurile și ascult părerile până se profilează forma activă, rup înfloriturile nesemnificative, caut în cuvinte răspunsul hotărâtor și-l controlez. Pentru o regăsire a fiecăruia în

Așteptam să mă nasc dintr-o dată într-o limbă vorbită de frunze departe de coastele flexibile ale mamei din care m-am desprins înainte de a păși peste alte lucruri pe care le învăț. Mușcam

Nu sunt în stare să cresc mai departe oasele mele s-au oprit să privească la încheieturile lumii, măduva albă ca laptele se îngălbenește a toamnă, când rod din iubire mă liniștește. Timpul

Mă regăsesc în aceeași emoție în care am înotat prin sufletul tău unde m-am sprijinit doar pe inițiativă, de cuvintele mi se împleticeau și iubirea se temea să fie recunoscută. Așa au început

Sunt plictisit de muze decăzute, nu-mi mai zăbovesc bacnotele în buzunar, cuvintele sunt sărace fără limbă, ce-mi oferi adoarme în golul tău scos din fire. Nu înțelegi că m-am schimbat în

Urc nestingherit în pomul toamnei, sunt un copil al fructelor coapte ce se dă în vânt de atâta miros și nu pot să uit că trăiesc printre oameni într-un loc stăpânit de frumos unde porțile