O femeie își trece la spate iubirile,
rupe nerăbdarea de patimă
și ce nu poate face destul lasă pe alta să facă.
Îi dă sufletului tot ce-i cere.
Nopțile sunt învăluite de stele,
vorbele
Tu ai fost închisă într-o colivie de dorințe,
aripi nu ai dar ai pulpele pline
și pătrățele de mușchi crud
de luptătoare,
învingi pe cei poftitori de frumos.
Eu privesc pe fereastră-n
Mă zidești în peretele trupului
ca pe o Ană credincioasă,
sper să nu-ți cultivi trufia
prin câștigarea iubirii împărtășite,
dacă durerile mă vor strânge prea tare
se va dărâma totul în
Noaptea și-a vărsat sângele cald peste întuneric,
caut în mine resurse nebănuite de hrană spirituală,
să trec peste nevoile celor care nu mă iartă
și mă supun la chinuitoare închistări.
Trupul
Între coapsele tale fierbinți
pietrele iadului,
le urc apoi pe umeri.
Smolesc fântâna
îi scot nisipul și izvorul vieții
țâșnește dureros afară,
dar se naște păcatul,
o umbră
în calea
Nu văd bucăți sfârtecate din trup,
dar simt bucățile sfârtecate din suflet
într-un orizont de neliniște
care circulă grăbite prin sânge și nervi
ce nu pot fi controlate,
erup și curg ca o lavă
Primăvara mă vindec de frig
capăt pe lângă durerile primenirii, bucuria,
renaşte înlăuntrul trupului seva care se revarsă
prin toţi porii până-n simţire,
în ochi şi urechi,
în aşteptări şi vise
Sunt un grabit pus să alunec pe panta durerii,
mă socotesc degeaba cu viaţa care n-are nimic bun,
am rămas desfrunzit de anii norocoşi
şi mai caut să lupt.
La poarta raiului liniştea mea e
Am înmuiat cuvintele în vorbe de lapte,
apoi m-am întors cu fața la calendarul de perete.
Pe masă între noi, hârtie de scris și tăcere de umbră,
nicio vervă, nicio împotrivire romantică,
doar
Gândul meu dând contur zilei de mâine
iubirii îi pune nume
și rodește în ploi
zămislind ființa din lutul sterp.
Atunci se naște lumina,
aura de botez a capului meu
primește duhul
și se
Tu pasăre neînvinsă de zborul
cuprins în aripile ploilor
așteaptă să-mi dezleg limba
de mărgăritarele cuvintelor
nu mă trăda ca pe un poet
cu pana răsfrântă.
Lasa-mă să vindec cântecul
la
norii, umbrele ori lumina
mă apasă pe gândurile ce-mi consumă existenţa
care locuişte nestingherită în trup
cu statut de viaţă.
mai departe merg liniştit
până la capătul speranţei
Pescari tăcuți,
doar stelele bârfesc
luna căzută în lac.
Pe muchia dealului,
drumul oaselor
se înfundă în țintirim.
Salcâmi înfloriți,
un roi de albine
își alege regina.
Noaptea
Niciodată singurătatea nu se desparte
de poezia gândită-n tăcerea cuvintelor,
filele așteaptă curioase scrisul
ca frunzele dimineața, lumina soarelui.
Ziua cuprinsă de fulgurații în
Fiecare cuvânt pus unde trebuie
mângâie freamătul inimii
chiar și când suferința sapă adânc.
Uitarea ne îmblânzește durerea,
vom trăi mai departe-n culorile timpului
așezat pe umerii tot mai
eram pesemne plecat
în ochi mi se stingea lumina
iar vorbele strigate din amvonul gurii
se prefăceau în fântâni
eram cuprins de suferință
încât sufletul plutea în afara mea
și durerea
În ce mă privește
poți fi înaripată
fără aripi.
Îmbrățișez cu sufletul
cântecul harpei,
izbăvire a dorinței
iar ce mai poate veni
șoptește-n auz
cu sunete sferice.
Rămâne la voința lui
Femeia mi se culcă pe toate sentimentele,
cu trupul despletit de sălcii pe ape
îndepărtează furtuna.
Face noaptea de nerecunoscut,
alungă hainele dincolo de inimă,
privim dragostea cum
Spiritul nebănuit
al pietrei cioplite
în trupul femeii
se-nfășoară-n lumină.
Din harul pe care-l respiră
cu stăpânire de sine
împarte la toți.
Caută-n fructul tomnatic
culoarea dulce,
Lumea din mine se plimbă pe străzile orașului, seară,
se aprind lampioanele colorate,
poți vedea vitrinele și să te pierzi în mulțime
pentru a evita prieteniile întâmplătoare,
nu degeaba tu mă
Dacă te-ai gândit la ce n-ai fost niciodată,
o să devii ce astăzi nu ești,
o să arzi ca piatra de var
și lumea se clădește împreună cu toți,
timpul nu-i trecut, focul din templu e
Se rotesc într-un cerc pe o margine de cer,
cercul nu cade,
nu are unde să se deschidă,
pământul e prea departe în albastru.
Nopţi de busuioc îşi risipesc mirosul
prin aerul de care îngerii
Căzut în pustiu din copacul spânzurat de cer
n-am văzut margini doar forme necunoscute.
Dincolo de această cădere timpul curge normal
se manifestă înlăuntru și înafara mea,
chiar dacă iubita-l