Silviu Somesanu

Aș dori să nu uiti tot ce există între noi, să nu te îndoiești de nimic, suntem împreună în același trup unde locuim în înimă și sângele nostru devine albastru prin care respirăm întregul

Îmi curge versul prin cuvinte Cu vibrantă nerăbdare în rânduri, Pregătite să ajungă la ținte Și rămân înstrăinate de gânduri. Înainte să le prind armonia pe strune, Le stropesc cu agheasmă

Ea trece dezbrăcată prin poemele mele de dragoste și cei ce le citesc își retrăiesc tinerețea, se privesc în oglindă cu ochii în amiaza luminoasă ce le măsoară timpul și surâd. Într-o

nu-mi caut destinul el vine nechemat aștept orice clipă să-l nască deștept Pun în sertare toate bucuriile și suferințele și-l închid cu cheia sufletului care nu se pierde realitatea mai

Noaptea își ține mâinile în sân și visează iubire eu privesc din întuneric o cărare pe care se plimbă carele cerului cu felinare la loitre. Lacrimile dimineții cad peste ierburi și cosașii

Până la trecerea navelor prin vămile veșniciei este tot o veșnicie, eu mă aștept la deplasări intergalactice, sau odată cu sufletul să teleportez și trupul. Acolo unde mai repede decât

Cine știe unde vor ajunge aceste gânduri și cui vor fi destinate, voi căuta cu ele chipul acela plin de dragoste în care mi se întrupează visul, și-i voi dărui inima mea și sărutul. În ierburile

M-am dumerit, mi-au crescut colții minții până în afara ei, cred că pot să înțeleg tot cei de ros nu mai fac eforturi, în această societate se așteaptă ocazia, tu trebuie să fii primul care nu

Trec caii sălbatici prin gânduri Nu pot să-i strunesc, să le dejoc pornirile și ei își scapără copitele de oasele mele. Timpul se scurge pe sub poduri arcuite artistic peste

Cine se regăsește-n gânduri se află zidit în cuvânt, îl scrie cu sânge în anale și-n lacrimi rămâne povestit. În sufletul meu se naște întrebarea de cine voi fi oare iubit? Atât cât să-mi

Dintre toate sfaturile primite, nu ești de acord cu niciunul și crezi că sunt făcute de formă, nu vrei să ținem cont de reguli ca niște copii fără părinți. Avem, și lucrurile se complică nu

Nu știu cum se nasc minunile, dar oamenii cred în ele, doresc să capăt încrederea necesară în ceea ce înțeleg pe deplin. Nu resping nimic din ce se poate întâmpla rațiunea și emoția își dau

Printre dese sughițuri plânsul trece cu noduri în gât într-un somn ciudat de ademenitor pentru un copil. Mângâi cu ochii pe mama, nu spune nimic, timpul se-nghesuie-n mine de uit

În fiecare zi de joi îmi întâlnesc lumea imaginară, stă cu mine la o cafea fierbinte cu aburul ademenitor care sparge aerul, tu ai gândul departe și surâzi dintr-un tablou pe care-l știu

Sub arcuri celeste 28.10.2019 M-am îndepărtat de lumea copilăriei în care s-a topit sufletul în amintiri, ce am învățat și în ce am crezut a căpătat aripi de vultur. Ceea ce mișcă și se

Înrtr-o noapte stăpânită de sfetnici și mai departe de somn, semnele venite din vise îi lasă luminii calea liberă. În memorie se coagulează idei și ochii văd ce trebuie făcut, mâinile prind

Am rămas trădat de vocea aceea caldă care îmi șoptea zilnic iubirea ei. Îmi închipui cum vrea să dreagă busuiocul acum când e prea târziu, timpul a pus coaje peste sentimente și interiorul

Ea cântă la vioara portocalie cu sunete roz, absoarbe din inimi sânge albastru în cerneala cuvintelor încă nescrise poate un pic mai deschisă, după masă armonia e lăsată să gândească vine ca o

Nu-mi prind cuvintele rădăcini, se mulțumesc să se așeze la masă într-o meditație hipnotică. Înserarea fuge de la fereastră mai spre grădină, noaptea caută o lucarnă deschisă pentru păsările

Nu e vremea să-ți întorci fața dacă cineva te-a lovit cu palma alungându-și mânia, pofta de răzbunare umflă sângele-n vene. Cel mai cuminte renunță, caută-n tăcere resemnarea

deși spun lucrurilor pe nume acum am o temere aștept liniștit vacanța de vară să mă încarc cu vigoarea necesară în toamnă și să mă manifest direct cu toată răbdarea și convingerea

Moartea-i un fel de a spune sfârşitului, tot ce-i viu îl are în celule şi se regenerează prin datul creaţiei. Mai conştient sau mai puţin, capătul există , limitele sunt, dar pot

În ceruri urcă drept închipuirea Peste satul cu veșnicia în urechi, Bat clopote cu sunetele vechi Și-mi sapă prin memorie uimirea. Dimineața vin fluturii să soarbă Roua bucuriei, nectarul