Poezie
Cu aerul munților pe creștet
1 min lectură·
Mediu
N-am simțit respirația frunzelor,
nu știu să mă bucur din plinul clipei,
aș vrea să fiu asemenea păsărilor
în fiecare moment
cu gândurile împlinite de zbor.
Am văzut cum te macină angoasele
și nu te poți întrupa în cel de lângă tine
încât să-i trăiești fiecare mișcare de buze.
Noaptea mi-a pus perdeaua înflorată pe ochi,
aștept să-mi crească diminețile-n priviri
cu aerul munților pe creștet,
să se bucure copiii prin inima mea
și să se joace cu sufletul
până vor crește iubitori și înalți.
Îmi pare că trec prin tăcerile sublime
ca un tren de noapte prin Câmpiile Elizee
în care nu are opriri.
023.951
0
RR