Poezie
Nu mă recunosc
1 min lectură·
Mediu
Am înțeles și nu știu să-mi explic,
nu mă recunosc,
poposesc între două convingeri diferite
ca între două iubite ce nu se cunosc.
Sunt într-o furtună de gânduri și mă grăbesc,
să rup din mine tot ce mă-ncurcă,
vreau să fiu liber de orice constrângere
ca păsările primăvara,
cerul meu e rotund și orizontul departe
și nimeni nu mă învață să le cuceresc.
Prins între prezent și viitor cu ochii deschiși,
simt cum lucrurile îmi respiră prin trup,
prind rădăcini eoliene.
Privesc din interior cum se desfășoară cursul,
apele ajung în fântâni
cu ciuturile sparte.
Diminețile îmbracă haine curate și vesele,
dar eu n-am timp,
plec în alte ținuturi cu zilele arse,
așteaptă, o să mă întorc.
012.700
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Silviu Somesanu
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 117
- Citire
- 1 min
- Versuri
- 20
- Actualizat
Cum sa citezi
Silviu Somesanu. “Nu mă recunosc.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/silviu-somesanu/poezie/14105038/nu-ma-recunoscComentarii (1)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
RRRRrazvan rachieriu✓Când “nu te recunoști”, “convingerile” devin contradictorii, antagoniste și dihotomice, te “grăbești” înspre niciunde, împins de haosul din “gânduri”, și nu mai știi dacă ești corpul, sau mintea, sau eul, sau sufletul, sau sinele, sau chiar nimicul din ele care ia forma conștienței pure.
0