Știu,
Pe această axă
Eu am așezat punctul din mijloc drept centru.
Mi se părea... rezonabil?!
Pentru început
Mi-am dat voie să te privesc,
Mai apoi să vin lângă Tine,
Să te rog să mă
pom devenind singuratic
prin coacerea orelor fructe
viața apoi
tiptil dezvelindu-și gingiile
dureros scuturate
semințele secunde
țes mângâieri
chipului vis de
franturi de intamplare si lacrimi,
iubire declarata si declaratii indiferent retractate,
cateva vise construite in graba
si apoi linistea asteptarii fara speranta.
credit, credit, suflet
daca ne-am fi iubit fata catre fata
nu stiu daca ar fi ramas cineva fara zambet
in rostogolirea aceasta vadit universala
daca, dimpotriva, ai fi intors
pentru o clipa pleoapele spre
eu știu că scriu
din vremi apuse aducând
tandre romanțele
lăsate în urmă de galeșul pas
prin nu mai știu ce port
la marea destinului
destinat să existe,
și mai știu
privirea ei
pe care
Amiezi.
Le întâlnesc în fiece răstimp
Dintre două vremi de nesomn;
Soarele demult nu mai e luat în seamă,
Iar Luna e prea departe,
Timp în care cugetul fără să moară
Nu mai respiră,
Mâna
focul aprins in camarile sufletului meu
cuprinde odaie si casa
si oras si lume si univers...
ard impreuna cu ele
intelegand ca totul este ardere,
chiar si atunci cand
lasam in urma atat de
zări închise ermetic
între pleoapele - ți strânse
o singură clipă
știu
prin gări crește iarbă
înecatele șine
nu duc nicăieri
aici în oraș
din cucii puțini și de
ora 5 are puterea să schimbe
liniștea în șoricei
prelinși prin tâmple
ca o transpirație neoficială
imaginea lichidă a drumului
de la Z
înspre capătul alfabetului
stoarcere a
bătăi puternice în ușă
alerg deschid nimeni
nici nu se putea altfel tu nu ești aici
alte bătăi puternice în ușă
alerg deschid nimeni
nu comentez
ies afară și bat
nimeni deschide
Să mai rămâi la masă
În fața unui suc,
Să mergi apoi acasă
În cuibul tău de cuc,
Să fie-același drumul
Și-aceeași înserarea,
Să te-nfioare fumul
Și să te cheme marea,
Să vină iarăși
deschid ușa. nu, întâi cuprind ușor clanța, de la foarte ușor spre ușor. dacă aș mai insista puțin aș deveni o prelungire a metalului... apăs, îmi strecor cele o sută de kilograme ca pe o foiță
Imi e totuna daca va canta sau nu cocosul.
O data, sau de doua ori, sau de petru ori...
Nu mai am nevoie de nimic.
Coque pastreaza-ti energia!
Sau, daca tot canti, canta pentru altul.
Eu deja
Cârduri de întrebări albe
Mușcă nepăsătoare din miezul meu de noapte
Risipind picături de zeamă arzândă
Peste învelișul crud al existenței.
Nu voi adormi curând…
Privesc chipul iubitei mele
si vad franturi de fericire adunandu-se de pretutindeni
In buchete albe de liliac.
Si ma poarta zambetul ei
Prin oceane de stele mereu albastre, mereu
Altfel ninge ziua
Sub pas de om grăbit
Purtându-și traista plină de pământ
Spre casa în care fiecare zi
Începe cu aceeași dimineață.
Nu mai ai timp pentru fulgi,
Nu mai ai vreme,
Vremea nu o
cred că voi îmi cereți să mă explic
în timp ce eu cred că e suficient să scriu
rugându-vă să îmi înțelegeți limba
să reușesc acel a fi înspre care spuneați că urcăm împreună
cred că voi mă
Nu incercati sa ascultati ceea ce spun eu!
E valabil, dar e atat de prost spus
De parca mi-e cusuta limba de cerul gurii.
Cuvinte, imi vin in minte,
Imagini plastice, devin elastice
Conexiuni
nu vreau sa intru in casa de teama
ca imi va muri umbra,
si tot ce imi voi mai aduce aminte despre mine
va fi apoi amarnic.
dincolo de flori,
frunzele copacilor umbresc posibile
iluzii
si casa
Nu sunt tânăr cum alții sunt tineri.
Probabil nici bătrân nu voi fi
Așa cum alții mă vor dori bătrân.
Și tot la fel,
Umblând printre oameni
Îmi dau seama
Că nu sunt cu nimic deosebit de
știu soarele călcând moalele apei
lăsând în urmă bălți de lumină
transformând noaptea într-o ploaie
care mai poate schimba ceva
apoi dimineața într-o stare de simplu
las brațul drept să
SD