inaltare

1 min lectură·6 iunie 2004

Mediu

cateva nopti, vesnice toate,

chemarea era lan de grau verde pe buze.

copilul, cerul captiv ochiului sau,

in camera goala m-a oprit din otrava unui zambet.

stau la taifas nebunii prin timpanele mele

fara sa-ti inteleaga tristetea, colivie.

prin mainile crescute din genunchi

urca seva din care se hranesc enorme pasarile,

o stea imi va plesni privirea in doua stele,

mi-e clipa cand rotund s-a albit curcubeul.

simt cum dincolo moare un om

012.670

silviu dachin. “inaltare.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/silviu-dachin/poezie/75786/inaltare

Comentarii (1)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.

pe genunchi cresc palmele spre pasari, desfacand colivii, inaltandu-se si atingand plinatatea luminii;