N-am așteptat să vin aici dar am venit
Căci așteptat am fost cândva cu nerăbdare
Și-acum aștept să îmi aduci un răsărit
Ștergând apusul cu lumina ta de soare
Demult aștept fără de rost
Uscate zilele atârnă pe tulpină
Le smulge timpul alergând irațional
Ucise zboară pe o pajiște străină
Foșnind supuse recviemul natural
Privirea umblă căutând fără lumină
Scânteia ochilor s-a
La capătul zilei stă noaptea-n priveghi
Aprinsă e luna să-i țină lumină
Curg orele triste plecând nicăieri
Dus azi ca și ieri, la rând vine mâine
Pământul se-nvârte, nu șade pe loc
Un soare răsare
Fără de lacrimi nu poate fi un dor
Fără un dor nu poate fi iubire
Fără iubire pământul ar fi gol
Mă umple gol lipsindu-mă de tine
Fără de aripi e frânt sufletu-n zbor
Fără de zbor nu mai ating
Aștept răsărit
În colțul ferestrei privește luna
Se învelește cu norii
Urma luminii dispare
Adorm căzând în visare
Dintr-odată e lumină
Soarele e sus, undeva
Privesc iarba vălurind în adierea
Poate se-ntoarce ieri
Poate că azi nu plânge
Poate mai pot să sper
Poate să fie mâine
Poate se va-ntâmpla
Poate nici nu există
Poate e-n mintea mea
Poate rămâne tristă
Poate să bată-n
O scănteie și s-a aprins
Arde mocnit fumegând nerăbdător semnale
Negarea stârnește foc răzvrătindu-se patologic
Mistuie orb luptând ca un taur enervat de propriul sânge
Nimic nu mai e bun și
De ar fi timpul construit dintr-un elastic
Să-ntindem clipa fericită enigmatic
Da-i trecător, necruțător, arde năpraznic
Ne-aruncă-n gol, nepăsător, zâmbind obraznic
Ne stoarce viața, fie ea lungă
Să te iubesc pare să fie un blestem
Ca o himeră a sirenelor chemare
Nu reușesc să înțeleg acest infern
Deși se zice că nimic nu-i la-ntâmplare
Plutește gândul ars de vise fără rost
Căzut în
Pășind nisipul răscolit curbează timpul
Ascunsă-n valuri piere urma rătăcit
Zburând sonor între tăceri șoptește vântul
Promite viselor hotarul risipit
Plutind incert vâslesc spre urma de
Am luat un mărțișor
Să ți-l aduc degrabă
Dar nu știu unde ești
Să-ți spun cât mi-ești de dragă
Ți-am luat și ghiocei
Ghiveci cu flori și iarbă
Mișcând din clopoței
De tine mă întreabă
Am
Arde aprins sufletul trist, ca o hârtie
Cade respins alunecând în nebunie
Dorul nestins aduce-n vise amăgire
Dragostea umblă risipindu-se-n pustie
Am întrebat un trecător despre iubire
Și mi-a
Și totuși te iubesc
Deși curge tăcerea scuturându-se veșted
Lăsând să umble norii lacomi înghițind lumina
Plouă călcând ascuțit peste albastrul fraged
Gândul sihastru înecându-se risipit în
În setea nopților pustii mă rătăcesc
Aleargă visele plutind dezinformate
Lipsind prezențele vitale-nebunesc
Sunt dezertor refugiat din realitate
Spre dimineață doar tăcerile vorbesc
Liniștea
Ascunde-mă în vânt s-auzi cuvânt
Acela ce-a plecat fără sosire
Ascultă-l cugetând la tine-n gând
Tăcerea dezlegând spre risipire
Ascunde-mă-n sămânța din pământ
Să-mi crească inocențele spre
Se-aprinde focul mistuind spre veșnic oameni
Medieval ridică săbii idioți
Pornind războiul lasă-n urmă case goale
N-au înțeles ce-nseamnă moarte, par roboți
Minciuni sfruntate oferind mulțimii
Înșiruiri de fraze lungi, povești de viață
Sau explicații cu subiect lipsind prefață
Cuvinte multe fără sens ajunse-n față
Cele ce au ceva de spus pierind în ceață
Rostim cuvintele fierbinți când
Am întrebat un soare cum e să arzi milenii
Și mi-a răspuns cu-o rază: ca să trăiți decenii
N-am înțeles răspunsul, s-o-ntreb atunci pe lună
Cum e să fi-nghețată când soare te-ncunună
S-a-ntors cu
Întreabă-mă ce fac, ce mă apasă
Întreabă-mă de știu drumul acasă
Întreabă-mă de simt ce mai e viață
Întreabă-mă cât încă îmi mai pasă
Întreabă-mă ce văd, ce am în față
Întreabă-mă de inima
De-au să pornească ploi
Oprește-le să curgă
Cu soare să le stingi
Un curcubeu s-ajungă
Și de-au s-apară nori
Împraștiei, să fugă
S-aduci lumină-n zori
Turnând-o peste umbră
Iar de-ai s-auzi viori
E
Pe-un colț de univers numit acasă
Răsar din praf și apă flori de câmp
Ieșind în lumea mică și curioasă
Doi fluturi colorați plutesc râzând
Închiși între betoane stau în casă
Doi fluturi de oraș
