Silvian Costin

Sertare îndesate vintage. Miroase-a scoici, dar și a cozonac. Ciudat amestecul de mări înzăpezite, O înghețată cu aromă de haos Mulți fluturi colorați crâmpeie de lumină difuză păduri de zâmbete și

Într-un sertar am două scaune și-o floare Un ac de păr și o dorință mult pre mare În alt sertar doarme un pat și-o înserare Două sertare află-n ele întâmplare Ocupă spațiul căutând raze de

Când o durere-apasă Ajungi să nu-ți mai pese Ai ciutura uscată Fântâna stă să sece Noianul de probleme Le-ascunzi sperând să plece Lăsând de azi pe mâine Uitând că timpul trece Se-adună

De când s-a întâmplat furtuna Mi s-au mutat munții în mare Mi-ai ocupat ziua și noaptea Ai devenit singurul soare În poze nu pot să privesc Nu-i viu nimic pe o hârtie De aș putea să te privesc Când

Cândva departe, undeva, e bucuria Plecând cu ea zâmbetul cald și fericirea Visele cad împrăștiindu-le trezirea Mi-a mai rămas necenzurată amintirea Așteaptă plutele departe să mă treacă Pe malul

O zi ca orice zi e gri, sau poate-albastră Depinde cum privim, în noi sau pe fereastră Degeaba-i cer senin când dragostea apasă Tristețea zugrăvind pe suflet flori de gheață Și-așa mai trece-o zi

Nu, nu voi, eu Eu am vrut să mă nasc Să ajung aripă de nor zburând măiastru Frântura albă a curcubeului Voi ați fi vrut, dar eu Eu nu știam să pot Și-atunci am învățat verdele

Uscată curge liniștea în vene Secunda bate lipsită de timp Ochii fixează nesfârșit cerul Drumul e lung fără stele Poarta răsare orbitor în beznă Deschide tăcută hotarul etern Ascultător

Suntem doar praf sub talpa timpului etern Un mic detaliu în mișcare printre veacuri Ne-am inventat un cronometru efemer Uitând că inima de om nu-i ceas cu arcuri De-are să doară suflet trist atins

Am renunțat să te privesc lipsit de mâini Și-acum fugind mă rătăcesc lipsit de tine Lipsește râșnița uitării să te-alung Ai rădăcinile adânc înfipte-n mine Primind departe nu mai pot să te

Gonind spre cer aleargă nori Din coșuri fumegă otravă Transformă ploile-n stihii Apele mătură-n ogradă Căldura arde peste noi Topește apele în grabă Pământul crapă fără ploi Flămând ne lasă

Printre culorile de toamnă arde vânt Copacii freamătă urlând în isterie Atârnă galbenul de vară întrebând Cenușa frunzelor zburând cărămizie Se-adună norii scuturându-se plângând Cinstita ploaie

Călcând nisipul mișcător se-ascunde timpul Șoptește valul povestind strălucitor Plutind departe am uitat unde-i pământul Vâslește sufletul mințit amăgitor Privind o stea speranța caută

Ascunde-ți inima să nu mai bată oarbă Oprește-ți sufletul la tine în ogradă Îngroapă-ți gândurile noaptea pe o stradă Lăsându-ți visele-n deșert căzute pradă Uscând lumina cresc meschine flori de

Cutreierând fără de țintă prin pustie Am răsărit toamna târziu pe-o creangă vie Ploaie și vânt m-au scuturat pe o hârtie Deși am tot nu am nimic fără iubire Tot așteptând să treacă dragostea

Suntem un gând Suntem un timp Suntem o șansă Un fir de praf topit în marea de speranță Suntem un nor Suntem un vis Suntem o ceață Suntem o umbră făurită de substanță Suntem un cer Suntem o

Nu vrei să știi, ce simplu Nu vrei s-auzi, ce trist Nu vrei să vezi ce lacrimi Nu simți cât om ai stins Știi oare cât mă doare? Știi oare ce-ai aprins? Știi oare ce-i iertare? Știi tu ce-nseamnă

Sărută-mi lumina iubito Agață-mi pe suflet o stea Deschide petale de soare Ascundemă-n inima ta Sărută-mi cu glasul urechea Pictează-mi pe cer lumea ta Atinge cu zâmbete gândul Așează-mi în mâini

Unde ești suflet părăsit De vise oarbe păcălit Singur pe drum ai ostenit Umblând pribeag te-ai rătăcit Suflet apus de-un răsărit Lumina nu te-a încălzit O stea frumoasă te-a orbit Și-acum te pierzi