Silvian Costin

Ascunde-ți inima să nu mai bată oarbă Oprește-ți sufletul la tine în ogradă Îngroapă-ți gândurile noaptea pe o stradă Lăsându-ți visele-n deșert căzute pradă Uscând lumina cresc meschine flori de

Cutreierând fără de țintă prin pustie Am răsărit toamna târziu pe-o creangă vie Ploaie și vânt m-au scuturat pe o hârtie Deși am tot nu am nimic fără iubire Tot așteptând să treacă dragostea

Suntem un gând Suntem un timp Suntem o șansă Un fir de praf topit în marea de speranță Suntem un nor Suntem un vis Suntem o ceață Suntem o umbră făurită de substanță Suntem un cer Suntem o

Nu vrei să știi, ce simplu Nu vrei s-auzi, ce trist Nu vrei să vezi ce lacrimi Nu simți cât om ai stins Știi oare cât mă doare? Știi oare ce-ai aprins? Știi oare ce-i iertare? Știi tu ce-nseamnă

Sărută-mi lumina iubito Agață-mi pe suflet o stea Deschide petale de soare Ascundemă-n inima ta Sărută-mi cu glasul urechea Pictează-mi pe cer lumea ta Atinge cu zâmbete gândul Așează-mi în mâini

Unde ești suflet părăsit De vise oarbe păcălit Singur pe drum ai ostenit Umblând pribeag te-ai rătăcit Suflet apus de-un răsărit Lumina nu te-a încălzit O stea frumoasă te-a orbit Și-acum te pierzi

Lumina coboară asfințind ruginie Cresc umbre topindu-se încet spre infinit Iarba închide ochii legănată de vânt Adoarme ascultând șoaptele frunzelor Palide raze îmbrățișează pământul Curgând

Oare de ce e-atât de liniște pe buze De ce-s uscate toate vorbele de-amor Oare de ce cuvântul umblă să se scuze Tăcerea curge necăjind otrăvitor Oare de ce sunt amintirile ursuze De ce

Timpul hain nu mi-a adus blândă iertare Toate celulele strigând te știu pe nume Te voi iubi-n toate secundele rămase Toate bătăile de inimă ce mi-au fost scrise Să mă ignori de tine-ascuns e-un joc

Trecu o vreme oarbă de când nu văd privire De-atunci e timpul rece și-l încălzesc cu vin Rămase două palme și-o inimă pe ele Ținute de un suflet întemnițat în chin Ascunde cu blândețe durerile

A fi pare să fie doar o stare Cum ești sau ce după cortină stă ascuns Nu reprezintă existență-n atestare Cu adjectiv în completare ai răspuns Poți fii lumină strălucind în admirare Prin viață

Uitat departe nu mai știu ce să mai fiu Pierdut e drumul strălucind către lumină Orbită-i inima zbătându-se-n pustiu Cărarea viselor arzând-o fără vină Pășește umbletul adânc părând că-s

Am întâlnit o dimineață Pășea strălucitor acoperind stele Privindu-mă cu raze m-a luminat Floarea albastră și-a deschis petale Însetată căutând strop de soare Dimineață ploua roșu

Răsare fără rost o altă dimineață Las gol în patul gol, tot gol să mă primească Găsesc poate un rost când voi pleca de-acasă E musai să zâmbesc chiar dacă nu-mi mai pasă Trec zilele gonind,

Sămânța oarbă-i încolțită la fereastră Iubirea crește împletită răsucit Așteaptă sufletul stropit să înflorească Răsare dorul chinuindu-mă cumplit Mi-e dor și doare de când inima-i albastră

Ce-ar fi să ne-ntâlnim într-un salcâm Când primăvara scoate florile din creangă Strivind tăcerile în rime să vorbim Lăsând să crească înflorind iubirea caldă Ce-ar fi căderile să nu le mai

Un zâmbet însorit Prin vise îmi apare Din el a răsărit Iubire mult prea mare Săgeată mi-a înfipt Și-acum inima doare Degeaba am fugit, Nu vine o uitare Când timpul e greșit Iubirea n-are cale Un

Mai stai o clipă ne-ntreruptă să-mi zâmbești Mai stai o șoaptă de iubire fără margini Te-așteaptă primăvara-n suflet să-nflorești Stau la iernat toate cuvintele-ntre pagini Mai stai o rază peste

A nins mult peste suflet cu noapte Așternându-se iarnă pe toate Mă ascund între litere moarte Căutându-mi cuvintele-n fapte Fremătând biată inimă arde Ascultând la o poartă departe Amintirea șoptind

Pe luna rece și prăfoasă lungi se-adună Priviri de triste rătăciri curgând plecate De-atâta singur se gândesc că-s împreună Doar ei cu ea, lumina palidă și-o noapte În gol privește răsucindu-se-n