Silvian Costin

Suntem doar praf sub talpa timpului etern Un mic detaliu în mișcare printre veacuri Ne-am inventat un cronometru efemer Uitând că inima de om nu-i ceas cu arcuri De-are să doară suflet trist atins

Am renunțat să te privesc lipsit de mâini Și-acum fugind mă rătăcesc lipsit de tine Lipsește râșnița uitării să te-alung Ai rădăcinile adânc înfipte-n mine Primind departe nu mai pot să te

Gonind spre cer aleargă nori Din coșuri fumegă otravă Transformă ploile-n stihii Apele mătură-n ogradă Căldura arde peste noi Topește apele în grabă Pământul crapă fără ploi Flămând ne lasă

Printre culorile de toamnă arde vânt Copacii freamătă urlând în isterie Atârnă galbenul de vară întrebând Cenușa frunzelor zburând cărămizie Se-adună norii scuturându-se plângând Cinstita ploaie

Călcând nisipul mișcător se-ascunde timpul Șoptește valul povestind strălucitor Plutind departe am uitat unde-i pământul Vâslește sufletul mințit amăgitor Privind o stea speranța caută

Ascunde-ți inima să nu mai bată oarbă Oprește-ți sufletul la tine în ogradă Îngroapă-ți gândurile noaptea pe o stradă Lăsându-ți visele-n deșert căzute pradă Uscând lumina cresc meschine flori de

Cutreierând fără de țintă prin pustie Am răsărit toamna târziu pe-o creangă vie Ploaie și vânt m-au scuturat pe o hârtie Deși am tot nu am nimic fără iubire Tot așteptând să treacă dragostea

Suntem un gând Suntem un timp Suntem o șansă Un fir de praf topit în marea de speranță Suntem un nor Suntem un vis Suntem o ceață Suntem o umbră făurită de substanță Suntem un cer Suntem o

Nu vrei să știi, ce simplu Nu vrei s-auzi, ce trist Nu vrei să vezi ce lacrimi Nu simți cât om ai stins Știi oare cât mă doare? Știi oare ce-ai aprins? Știi oare ce-i iertare? Știi tu ce-nseamnă

Sărută-mi lumina iubito Agață-mi pe suflet o stea Deschide petale de soare Ascundemă-n inima ta Sărută-mi cu glasul urechea Pictează-mi pe cer lumea ta Atinge cu zâmbete gândul Așează-mi în mâini

Unde ești suflet părăsit De vise oarbe păcălit Singur pe drum ai ostenit Umblând pribeag te-ai rătăcit Suflet apus de-un răsărit Lumina nu te-a încălzit O stea frumoasă te-a orbit Și-acum te pierzi

Lumina coboară asfințind ruginie Cresc umbre topindu-se încet spre infinit Iarba închide ochii legănată de vânt Adoarme ascultând șoaptele frunzelor Palide raze îmbrățișează pământul Curgând

Oare de ce e-atât de liniște pe buze De ce-s uscate toate vorbele de-amor Oare de ce cuvântul umblă să se scuze Tăcerea curge necăjind otrăvitor Oare de ce sunt amintirile ursuze De ce

Timpul hain nu mi-a adus blândă iertare Toate celulele strigând te știu pe nume Te voi iubi-n toate secundele rămase Toate bătăile de inimă ce mi-au fost scrise Să mă ignori de tine-ascuns e-un joc

Trecu o vreme oarbă de când nu văd privire De-atunci e timpul rece și-l încălzesc cu vin Rămase două palme și-o inimă pe ele Ținute de un suflet întemnițat în chin Ascunde cu blândețe durerile

A fi pare să fie doar o stare Cum ești sau ce după cortină stă ascuns Nu reprezintă existență-n atestare Cu adjectiv în completare ai răspuns Poți fii lumină strălucind în admirare Prin viață

Uitat departe nu mai știu ce să mai fiu Pierdut e drumul strălucind către lumină Orbită-i inima zbătându-se-n pustiu Cărarea viselor arzând-o fără vină Pășește umbletul adânc părând că-s

Am întâlnit o dimineață Pășea strălucitor acoperind stele Privindu-mă cu raze m-a luminat Floarea albastră și-a deschis petale Însetată căutând strop de soare Dimineață ploua roșu

Răsare fără rost o altă dimineață Las gol în patul gol, tot gol să mă primească Găsesc poate un rost când voi pleca de-acasă E musai să zâmbesc chiar dacă nu-mi mai pasă Trec zilele gonind,

Sămânța oarbă-i încolțită la fereastră Iubirea crește împletită răsucit Așteaptă sufletul stropit să înflorească Răsare dorul chinuindu-mă cumplit Mi-e dor și doare de când inima-i albastră