Poezieepigram

Verbe si proverbe

1 min lectură·28 mai 2003

Mediu

In Sase zile doar gatata,

Prea-Naltul lumea a-ntocmit

S-a cam grabit atunci si iata,

Vedeti si singuri ce-a iesit!

#epigram

0195.623

Despre aceasta lucrare

Autor: Silvia Van
Tip: Poezie
Cuvinte: 19
Citire: 1 min
Versuri: 4
Actualizat: 28 feb. 2026

Cum sa citezi

Silvia Van. “Verbe si proverbe.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/silvia-van/poezie/44721/verbe-si-proverbe

Comentarii (19)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.

VV Viorel Vrânceanu✓28 mai 2003

bravos pentru idee si poanta, poate scoti un ciclu al pro-verbelor.

(versurile 2 si 4 nu prea danseaza pe aceeasi melodie, poate le mai ajustezi pe ici, pe colo... :)

SV Silvia Van✓29 mai 2003

Da-ti cu parerea Jupp...

In sapte zile-a fost creata,
Din haos lumea s-a ivit
Dar graba strica treaba, iata
Vedeti si singuri ce-a iesit

DC dumitru cioaca-genuneanu✓29 mai 2003

mi-a zis domnul: toate cele
ce-am creiat sunt bunicele,
dar talentu-mi a vrut greva
tocmai cand lucram la... eva.

SE stanescu elena-catalina✓29 mai 2003

lumea a fost creata in SASE zile...ah,si cat era de frumoasa,imi amintesc...

parerea mea: ca epigrama ta e doar un simplu catren...e nevoie de ceva acolo,in ultimul vers,ca sa surprinda

nu stiu,intreaba-l pe sorin sau pe ghiocel.

cu prietenie.

SV Silvia Van✓29 mai 2003

Am schimbat epigrama asta de atatea ori ca mi s-a facut lehamite. S-o fi suparat Cel de Sus pe mine ca iau in deradere lucrarea sa. Asa ca ma opresc.

VV Viorel Vrânceanu✓29 mai 2003

Silvia: pina acum te plingeai ca nu iti sint comentate textele, acum te plingi ca esti pusa sa schimbi prea mult... hmm... aveam ceva dubii ca esti de genul feminin, acum nu mai am :)
mie imi place mai mult versiunea din comentariu;

Mae: mama, ce lovitura prin ricoseu am primit! sper ca macar a fost intentionata :)

SV Silvia Van✓29 mai 2003

Lui Juppi...

De dubii si eu vreau sa scap
La mijloc este un mister
N-o fi vreo \"doamna\" Jupp(B)Itter
Ce-mi sparge rimele in cap?

VV Viorel Vrânceanu✓29 mai 2003

Nu cred ca spun nici un secret
Ca bitter-ul neutru e.
Ai vrea sa stii acum de ce?
Pai... s-a nascut pe internet.

B. Itter

SV Silvia Van✓29 mai 2003

Esti bautura, ceai sau zeu?
Nedumerit-am ramas eu...
Neutru zici? Nu-i explicit.
Tu vrei sa spui...hermafrodit?

VV Viorel Vrânceanu✓29 mai 2003

sincer sa-ti spun, al tau catren
pe mine m-a lasat perplex:
cind eu ma refeream la gen
tu te gindeai numai la sex!

(taman cind eram gata sa jur ca esti de genul feminin, descopar ca scrii \"Nedumerit\"... ce ti-e si cu pseudonimele astea :))

SV Silvia Van✓29 mai 2003

Ea, Silvia, nedumerita
De sus in jos s-a cercetat
Dupa analiza amanuntita
Zice ca Bitter era beat.

VV Viorel Vrânceanu✓29 mai 2003

O corectie se impune.
Ai gresit. Chiar n-ai stiut
Ca la Bitter nu se spune
\"Este beat\", ci... \"e baut\"?

Distincție acordată

EC Eugen Constantinescu✓10 dec. 2018

Un show epigramistic ce sunt convins că trebuie apreciat ca atare!

Pentru tot ce e deasupra
că e Jup, sau Van, sau Cioacă,
o steluță țupa, țupa,
către voi uite-o că pleacă.

SV Silvia Van✓29 mai 2003

Evenimentul, fiind primul de acest fel, trebuie sarbatorit cu sampanie...Inchin pentru dv. domnilor, pentru dv. doamnelor...Multumesc, Eugen Constantinescu

VV Viorel Vrânceanu✓29 mai 2003

Cum a primit steluta, cum a sters-o! Si a-nchinat cu toti da\' cu Bitter nu :(

Steaua-n cap ei i-a picat,
Cu sampanie s-a-mbatat,
Lumea-n cap azi si-a luat
Si-am ramas... neconsolat.

SV Silvia Van✓30 mai 2003

Nu-i deloc un cataclism
N-am sters-o din egoism
Am plecat cand mi-era bine
Doar...sa ma gandesc la tine.

SO Sorin Olariu✓31 mai 2003

Creatia merse ca pe roate,
Dovada: lucrurile toate...
Greseala fuse, vorba ceea,
Cand Domnul a crat...femeia!

PS: Excelenta epigrama, excelente replici...
Bravo tuturor!

SV Silvia Van✓31 mai 2003

Multumim, Sorine
Ai iubirea mea
Vorba ta de bine
Face cat o stea.

SO Sorin Olariu✓31 mai 2003

Multzam fain, Dorsara insa...

Pana la maestre...
Mai...este!

Acțiuni rapide

← Toate textele lui Silvia Van Caută texte similare

Despre autor

Silvia Van

@silvia-van

0 urmăritori

(van_silvia@yahoo.com) Nascuta in Arges, Liceul German in Pitesti, Facultatea de Limbi Straine (germana-franceza) in Bucuresti; profesoara un timp, in prezent, redactor pe probleme de politica externa la Observatorul Militar; volumul de poezii "Obsesia Iubirii" a aparut in mai 2006, iar cel intitulat "Dansand cu timpul" in iunie 2010 la Societatea Scriitorilor Militari. Biografie, altfel Am avut privilegiul sa-mi petrec copilaria intr-un colt de rai, asa cum sunt nenumarate in tara aceasta, un loc a carui existenta abia daca o poate banui un orasean si mai ales un bucurestean, daca nu are norocul sa aiba bunici sau alte rude la tara. Nu era un sat propriu-zis, ci o colonie muncitoreasca plantata intr-o comuna suburbana. Dar asezata la poalele unui deal, pe o fosta mosie boiereasca, - Florica lui Bratianu - un taram fermecat, ce si-a lasat amprenta in intreaga mea fiinta. Stateam intr-o casa impunatoare, un fost conac nationalizat care apartinuse lui Virgil Madgearu, cunoscut economist si om politic in perioada interbelica. Locuiam ce-i drept la mansarda, in odaile servitorilor, dar aveam aceeasi conditie sociala ca si vecinii nostri din camerele din fata, functionari modesti ca si parintii mei. Casa avea decoratii interioare si mozaicuri superbe, iar soba noastra de teracota in stil italian - nefunctionala de altfel - era o adevarata bijuterie. (Am aflat dupa mult timp ca nu se mai afla la locul ei; un demnitar local a vazut-o, a fost incantat de ea si si-a facut-o cadou). Nu casa era cel mai frumos lucru in spatiul copilariei mele, ci tot ceea ce o inconjura. Exact din spatele ei incepea dealul, un deal molcom, pe mai multe trepte, plantat cu vie. Varful ii era acoperit de o padure batrana. Alte dealuri in dreapta si in stanga. Livezi de piersici, vii si din nou paduri. Conace boieresti ici si colo...Privilegiatii altor timpuri se grabisera sa-si faca parte din bogatia si farmecul locului. In fata se intindea o nesfarsita livada de pruni, la stanga alta de peri. Abia dincolo de ele fusesera ridicate blocuri - in stilul monoton si rece pe care-l cunoastem - pentru miile de muncitori de la Dacia. Frumusetea naturii, dezvaluita mereu in jurul meu, a inceput sa-mi atinga suflatul destul de devreme. Aveam patru sau cinci ani cand mama a intrat in casa, intr-o dimineata friguroasa, tinand in mana o crenguta inflorita alb cu ace de promoroaca. Doar o clipa a tinut frumusetea ei, caldura camerei a topit-o, insa nici azi n-am uitat uimirea si incantarea ce m-au cuprins atunci. Credeam ca mama facuse mari eforturi s-o gaseasca, ca scotocise indelung prin paduri - povestile auzite se prelungeau extrem de firesc in lumea reala - si natura, adica tot ceea ce ma inconjura, trebuise pana la urma sa se declare invinsa si s-o lase sa-i rapeasca misterioasa crenguta. Nu stiu ce-am gandit apoi, vazand delicatele flori de ghiata pierind, dar sunt convinsa ca explicatia pe care mi-am dat-o tinea la fel de mult de poveste ca tot ce traiam pe atunci. Sa fi fost acela momentul cand ochii mei de copil s-au indreptat cu mai multa atentie catre necontenitele, tainicele, fascinantele transformari din jurul meu? Tind mai degraba sa cred ca aveam - am - in sange dragostea, nevoia de natura. Ea, natura, inca mai poate trimite semnale sufletului meu, eu mai pot inca sa le aud si sa le inteleg, caci, desi traiesc de mult timp in oras, nu m-am rupt niciodata de ea. Nici n-as fi putut, s-a impletit prea strans cu fiinta mea, atunci, in copilarie. Camera noastra, a copiilor, avea vedere catre deal. Il numeam dealul meu... Urmaream, ca si cand as fi avut un ecran in fata, orice schimbare produsa in coloritul frunzelor, in lumina cerului, in miscarea vantului. Atingeam - afara fiind - firele de iarba si frunzele cu degetele, vorbeam cu copacii, cu norii, cu soarele...La inceput simteam nevoia sa imbratisez florile si nestiind cum sa fac asta, le rupeam pe cele care-mi erau dragi, sufeream apoi vazandu-le vestejite. Am invatat insa destul de repede ca le pot iubi fara sa vreau sa fie ale mele, ca le pot da dragostea mea lasandu-le la locul lor. O buna lectie pentru mai tarziu, in relatiile cu cei din jurul meu. Am invatat astfel sa respect. ...Aveam zece sau poate unsprezece ani. Era vara. Se intunecase deja, eram cu totii in casa, ne pregatem de culcare. Mama m-a trimis atunci pe mine - eram cel mai mare dintre copii - sa merg in curte si sa aduc ceva sau poate sa inchid ceva. Nu ieseam de regula afara noaptea. Casa in care locuiam era izolata si, o data cu lasarea intunericului, locurile pareau destul de infricosatoare pentru un copil. M-am dus totusi. Am facut repede ce era de facut - chiar nu mai stiu ce anume - si ma intorceam. Si dintr-o data, in mijlocul curtii, am simtit un fel de liniste coborand peste mine. Ceva m-a oprit in loc. Am realizat dintr-o data cata pace si cata frumusete e in jurul meu. Era o noapte intunecoasa, fara luna. Nici stele nu erau. Simteam noptea ca pe o catifea moale si calda coborandu-mi pe umeri. Aerul era greu si cu toate acestea respiram atat de usor. Nu-mi mai era teama, dimpotriva, ma simteam ocrotita. Nu stiam de unde venea pacea aceea adanca ce-mi coborase in inima. Eram atat de fascinata de ce simteam, incat nu ma induram sa plec. Stateam in mijlocul curtii in tacerea densa din jur. Nici greieri, nimic... Aerul curgea cald peste bratele mele goale, ii simteam atingerea mangaietoare. Era atata farmec, atata mister in jurul meu, incat as fi vrut sa se opreasca timpul in loc. Imi spuneam ca nimic nu poate fi mai minunat, ca mai multa incantare sufletul meu nu poate simti. Apoi, ca intr-un vis, am auzit cantecul...Un fluier undeva... o melodie atat de frumoasa, incat nu parea pamanteana. Mi-a amortit sufletul de atata frumusete, aproape de nedescris in cuvinte. Nu stiam de unde veneau sunetele acelea, n-as fi putut spune de unde, nu erau case in jur. Cu cateva clipe mai inainte as fi spus ca de nimic nu mai era nevoie ca noaptea aceea sa-mi para desavarsita. Acum stiam ca ceea ce se intampla era ceea ce-i lipsea ca sa devina sublima. Cine ar fi putut sa cante astfel la ora aceea tarzie din noapte? Si pentru cine? Atat de suav, atat de trist, atat de miscator... ...Citisem Legendele Olimpului: "nimfa Pitis s-a pravalit, izbindu-se din stanca in stanca, pierind in negrele genuni. Nefericitul zeu, indurerat, cu ramurele verzi de pin in plete, cantand din nai, a plecat la vale. Cantecul lui se aude noaptea prin paduri, prin locurile necalcate si singuratice din munti. Durerea lui suna spre zare pana la marele Ocean." Zeul Pan... Intr-un tarziu, ingrijorata, mama a iesit dupa mine. Nu si-a putut explica niciodata de ce stateam eu nemiscata, fara teama, in mijlocul curtii.

Vezi profilul