singurenii*

“Fantomele au ieșit din dulapuri”, unde hibernau sub forme de haine puse pe umerașe, și au început să bântuie prin memorie, să se hrănească cu ea, astfel că am “uitat ce vrem” și “nu mai ținem minte ce putem”, iar oportunitățile ivite din conjuncturi și circumstanțe s-au dezlipit de pe ființă și au alunecat în neant.

Mi-a plăcut. Din lupta mea cu ”fantomele”, am constatat că nu ele se joacă, cel puțin nu pentru mine, dar îmi place ideea ta. Mai degrabă fantoșele marilor cranii ne deranjează. În ce privește instantaneele - eu cred tot invers, că anume momentul nu există și eternitatea ne joacă feste. Oricum, deși contrar a ceea ce simt eu, e posibil ca poezia ta să exprime același lucru în sine.